Din cauza pandemiei COVID-19, examenul de BAC 2020 are loc în condiții speciale. Numai elevii cu temperatura mai mică de 37,3 grade vor putea susține examenul și sunt obligați să poarte măști de protecție în sală.

Examenul de Bacalaureat a început luni, 22 iunie, cu proba la Română. Miercuri, 23 iunie, elevii au susținut proba obligatorie a profilului: Matematica sau Istoria. Anul acesta, peste 155.000 de elevi s-au înscris la Bacalaureat.

Programa la BAC Economie 2020

1. Consumatorul şi comportamentul său raţional

  • Nevoi şi resurse
  • Cererea
  • Consumatorul şi comportamentul său (costul de oportunitate, utilitatea economică)

2. Producătorul/întreprinzătorul şi comportamentul său raţional

  • Proprietatea şi libera iniţiativă
  • Oferta
  • Factorii de producţie şi combinarea acestora
  • Costuri, productivitate, profit, eficienţă economică

3. Piaţa – întâlnire a agenţilor economici

  • Relaţia cerere-ofertă-preţ în economia de piaţă
  • Mecanismul concurenţial
  • Forme ale pieţei: Piaţa monetară, Piaţa capitalurilor, Piaţa muncii

Structura subiectelor la Economie la BAC 2020

Subiectele la Economie la BAC 2020 respectă programa elaborată de Ministerul Educației. Vor fi trei subiecte, fiecare valorând 30 de puncte. Din oficiu vor fi acordate 10 puncte.

Proba va începe după ora 9:00, iar elevii vor avea la dispoziție trei ore pentru a rezolva toate cerințele pe foaia de examen.

Subiectele la Economie la BAC 2020 se elaborează de către Centrul Naţional de Evaluare și Examinare şi se stabilesc ţinându-se seama de următoarele criterii:

a) să fie în concordanţă cu programele şcolare şi cu programele de bacalaureat, aprobate şi publicate de MECTS;

b) să fie proiectate astfel încât tratarea lor să valorifice capacitatea candidaţilor de analiză, de sinteză, de generalizare şi abstractizare din partea candidaţilor;

c) să asigure o cuprindere echilibrată a materiei studiate, să aibă grad de complexitate corespunzător conţinutului programelor de bacalaureat, pentru a fi tratate în timpul stabilit, să solicite demonstrarea competenţelor prevăzute în aceste programe;

d) să permită tratarea lor în timpul acordat candidaţilor pentru rezolvare la probele scrise: 3 ore;

Model de subiect la Economie la BAC 2020

Barem și subiecte economie BAC 2020

Reguli pentru elevi în timpul examenului

(1) Se interzice candidaţilor la examenul de bacalaureat să introducă în sălile de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete şi altele asemenea, candidaţii având obligaţia de a lăsa obiectele menţionate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia de bacalaureat în acest scop.

(2) Candidaţii care refuză depozitarea obiectelor menţionate la alin. (1) în sala stabilită de comisia de bacalaureat în acest scop nu sunt primiţi în examen.

(3) Se interzice candidaţilor la examenul de bacalaureat să aibă, în sălile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălţăminte, în penare şi altele asemenea sau în băncile în care sunt aşezaţi în sălile de examen, orice fel de lucrări: manuale, cărţi, dicţionare, culegeri, formulare, memoratoare, notiţe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidaţi etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.

(4) Se interzice candidaţilor să aibă, în sălile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălţăminte, în penare şi altele asemenea, sau în băncile în care sunt aşezaţi în sălile de examen, telefoane mobile, căşti audio, precum şi orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare/care permite conectarea la internet/la reţele de socializare, ce ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru efectuarea calculelor, pentru comunicare cu alţi candidaţi/asistenţi din centrul/centrele de examen sau cu exteriorul.

(5) Se interzice candidaţilor la examenul de bacalaureat să comunice între ei sau cu exteriorul, să copieze, să transmită materiale care permit copiatul sau să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare între candidaţi sau cu exteriorul.

Când se afișează rezultatele la BAC 2020

Afișarea rezultatelor la BAC 2020, potrivit calendar BAC 2020:

  • 30 iunie 2020 – Afişarea rezultatelor la probele scrise – până la ora 12.00
  • 30 iunie 2020 – Depunerea contestaţiilor în intervalul orar 16.00 – 20.00
  • 1 – 4 iulie – Rezolvarea contestațiilor
  • 4 iulie 2020 – Afişarea rezultatelor finale

 
 

Urmărește-ne pe Google News