Elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităților naționale susțin proba la Limba maternă la Bac 2022, la limba maghiară, sârbă, slovacă, turcă, ucraineană, italiană, germană și croată.

În vederea susținerii acesteia sunt înscriși 5.551 de candidați, potrivit Ministerului Educației.

Afişarea primelor rezultate va avea loc în data de 27 iunie (până la ora 12.00). Pentru depunerea contestaţiilor a fost alocat intervalul orar 12.00 – 18.00, în aceeaşi zi. Afişarea rezultatelor finale este prevăzută în data de 1 iulie.

Probele sunt monitorizate audio-video. Nu este permis accesul candidaţilor în sălile de examen cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, şi nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare. Nerespectarea dispoziţiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen duce la eliminarea candidatului, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu.

Examenul naţional de Bacalaureat se consideră promovat de către absolvenţii studiilor liceale care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: au susţinut probele de evaluare a competenţelor, au susţinut toate probele scrise şi au fost notaţi cel puţin cu 5 la fiecare dintre acestea, obţinând cel puţin media 6 la probele scrise.

 
 

Urmărește-ne pe Google News