Ministrul interimar al Educaţiei a spus că pentru acest examen, organizat în 621 de centre, s-au înscris în total 199.272 de candidaţi, dintre care 154.367 din promoţia 2012 şi 44.905 promoţia anterioară.
Potrivit ministrului, din promoţia 2012 nu s-au înscris 34.764, iar din promoţiile anterioare nu s-au înscris 27.174.
Secretarul de stat Stelian Fedorca a precizat că la proba de evaluare a competenţelor de comunicare orală în limba română care a început astăzi au fost înscrişi 155.955 de candidaţi, examenul desfăşurânduse în 140 de unităţi.
De asemenea, pentru proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă au fost înscrişi 7.769 de candidaţi, pentru proba de evaluare a competenţelor digitale, 148.990 dde candidaţi, iar pentru proba de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională, 146.713 candidaţi.
La prima probă scrisă a bacalaureatul, la limba şi literatura română, din 2 iunie, au fost înscrişi 171.720 de candidaţi, pentru proba scrisă de limba maternă s-au înscris 7.826 de candidaţi, iar pentru ultimele probe – 183.107 şi, respectiv, 174463, a precizat secretarul de stat pentru învăţământul preuniversitar, Stelian Fedorca.
El a mai spus că una dintre cauzele pentru care mulţi elevi nu s-au înscris este aceea că la data de 30 mai aveau situaţia şcolară neîncheiată sau erau corigenţi.
Candidaţii care au participat şi au fost respinşi la sesiunile de bacalaureat organizate în anii 2010 şi 2011 pot solicita recunoaşterea probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale şi a probelor scrise susţinute în aceste sesiuni, potrivit Mediafax.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro