Subiectul al treilea al examenului: Redacteaza un eseu de 2-3 pagini, în care să prezinţi tema şi viziunea despre lume dintr-un text poetic studiat, aparţinând lui Mihai Eminescu.
„La subiectul al III-lea, eseul de 2-3 pagini are în vedere prezentarea temei şi a viziunii despre lume într-un text poetic studiat, aparţinând lui Mihai Eminescu. Deşi opera lirică presupune anumite dificultăţi, faptul că este vorba despre poetul considerat modelul şi reperul absolut al literaturii române, nu ar trebui să apară foarte mari probleme în abordarea subiectului. Candidaţii puteau opta, de exemplu, pentru „Luceafarul”, „Floare albastră”, „Glossa” sau „Oda (în metru antic)”, texte de referinţă din lirica eminesciană, care abordează teme fundamentale precum iubirea, natura sau condiţia omului de geniu, raportul acestuia cu absolutul, cu timpul, cu universul. În ansamblu, varianta extrasă a fost accesibilă, echilibrată, cu abordarea unor aspecte fundamentale referitoare la cele două genuri literare studiate, liric şi epic. Considerăm că elevii de nivel mediu pot depăşi pragul notei 6, iar cei foarte buni pot obţine note care să reflecte lecturile lor, deschiderile culturale, capacitatea de interpretare critică”, a declarat prof. Mihaela Apetroae, inspector de limba şi literatura română în cadrul ISJ Iasi, potrivit realitatea.net.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Din ce grupare ar fi făcut parte „Șacalul”. Ca să nu dea de bănuit, mergea din când în când la biserică
Știrileprotv.ro
Din ce grupare ar fi făcut parte „Șacalul”. Ca să nu dea de bănuit, mergea din când în când la biserică
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Doamne, ce imagini a publicat Elena Udrea cu fiica ei, Eva Maria! Înaltă, frumoasă, cu ochii albaștri, dar triști
Libertateapentrufemei.ro
Doamne, ce imagini a publicat Elena Udrea cu fiica ei, Eva Maria! Înaltă, frumoasă, cu ochii albaștri, dar triști
Pomul pe care nu e bine să-l plantezi niciodată lângă casă. Mulți nu știu că poate afecta fundația
FANATIK.RO
Pomul pe care nu e bine să-l plantezi niciodată lângă casă. Mulți nu știu că poate afecta fundația
Cum se menține Nadia Comăneci în formă la 62 de ani. 3 alimente pe care le-a scos din dietă: „În schimb, beau o bere-două la cină”
GSP.RO
Cum se menține Nadia Comăneci în formă la 62 de ani. 3 alimente pe care le-a scos din dietă: „În schimb, beau o bere-două la cină”
Este cea mai bogată țară din Europa și caută muncitori. Salariul mediu pleacă de la 6.118 euro pe lună
FANATIK.RO
Este cea mai bogată țară din Europa și caută muncitori. Salariul mediu pleacă de la 6.118 euro pe lună
'Am băgat foarte mulți bani'. Imagini din apartamentul de 250.000 de euro al Andreei Tonciu / FOTO
Unica.ro
'Am băgat foarte mulți bani'. Imagini din apartamentul de 250.000 de euro al Andreei Tonciu / FOTO
"De o săptămână este acolo". Fotbalistul care a plecat de la FCSB are o soacră celebră: "Fata mea a nimerit un băiat bun" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
"De o săptămână este acolo". Fotbalistul care a plecat de la FCSB are o soacră celebră: "Fata mea a nimerit un băiat bun" | EXCLUSIV
"Şacalul", bănuit că a ucis mai multe femei. Gafe colosale făcute de anchetatori, înainte ca Delia să fie omorâtă
Observatornews.ro
"Şacalul", bănuit că a ucis mai multe femei. Gafe colosale făcute de anchetatori, înainte ca Delia să fie omorâtă
Horoscop 13 septembrie 2024. Fecioarele au în față o zi care vine cu un ajutor neprețuit pentru a dezlega anumite noduri interioare
HOROSCOP
Horoscop 13 septembrie 2024. Fecioarele au în față o zi care vine cu un ajutor neprețuit pentru a dezlega anumite noduri interioare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI