„Astăzi încep probele scrise ale examenului de Bacalaureat – le mulțumim cadrelor didactice pentru răbdarea cu care organizează sesiunea de testări de la finalul clasei a XII-a și pentru toată munca depusă alături de tineri până acum. Am încredere că suntem suficient de bine pregătiți pentru ca totul să decurgă normal! Le doresc tuturor elevilor rezultate cât mai bune, pe măsura așteptărilor și muncii depuse în timpul liceului. Acest examen este o ocazie, înainte de a păși pe propriul drum în viață, de a le mulțumi părinților și celor apropiați care v-au susținut în toți acești ani. Treceți peste emoții și mergeți la examene cu ambiția de a vă îndeplini toate planurile de viitor! Vă țin pumnii – mult succes!”, a scris pe Facebook Victor Ponta.
BACALAUREAT 2015 continuă de luni cu proba scrisă la LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ, care va fi susţinută de peste 150.000 de candidaţi, cu subiecte diferite la profilul umanist faţă de cel real.
SUBIECTE BACALAUREAT 2015 LIMBA ROMÂNĂ
BACALAUREAT 2015 ROMÂNĂ. Probele scrise au început astăzi cu limba şi literatura română şi vor continua pe 1 iulie cu proba obligatorie a profilului, susţinută la matematică de cei de la profil real şi la istorie de cei care au urmat liceul la profil uman.
Profil Real – subiecte BAC 2015 LIMBA şi LITERATURA ROMÂNĂ
Subiect II: Un text argumentativ despre importanţa sportului.
Subiectul III: De caracterizat un personaj din Ion Creangă, Marin Preda sau George Călinescu
Profil Uman – subiecte BAC 2015 LIMBA şi LITERATURA ROMÂNĂ
Subiectul II: Text argumentativ despre rolul scriitorului în societate
Subiectul III: Relaţia dintre două personaje într-un roman interbelic.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro