UPDATE ora 15.00: Ministerul Educației a publicat baremele de corectare și subiectele de la proba de Limba Română de la examenul de Bacalaureat 2022.
Baremul de la română – profilul real-tehnologic
Subiectele de la română – profilul real-tehnologic:
Baremul de la română – profilul uman-pedagogic:
Subiectele de la română – profilul uman-pedagogic:
UPDATE 10.30: Elevii au avut la subiectul al III-lea comedia. Cei de la real au avut „particularitățile unei comedii studiate”, în timp ce cei de la uman au avut caracterizarea unui personaj dintr-o comedie studiată.
Care sunt subiectele la română la BAC 2022 şi care sunt subiectele la matematică la Bac 2022.
Examenele încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8:30. Accesul candidaţilor în centrele de examen la probele scrise se face în baza unui act de identitate valid, cu fotografie.
Elevii au la dispoziție 3 ore pentru a rezolva subiectele.
Pentru rezolvarea subiectelor de Bacalaureat, elevii au voie să folosească numai cerneală sau pastă de culoare albastră. Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte precum: ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete etc.
Totodată, este interzis accesul în săli cu orice fel de lucrări – manuale, dicționare, notițe, însemnări etc., precum și cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.).
Candidaților le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul.
Examenele sunt monitorizate video și audio
Probele sunt monitorizate audio-video. Cei suprinși în situațiile menționate mai sus – având asupra lor obiecte interzise în sala de examinare ori comunicând între ei – vor fi eliminați din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceștia ori de alți candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane și indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise.
Elevii eliminați din examen nu vor mai avea dreptul să participe la următoarele două sesiuni ale Bacalaureatului.
În situaţia în care un candidat refuză să răspundă sau să rezolve subiectele propuse la una dintre probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, se consideră că acesta nu a susţinut proba.
MEN pune la dispoziţia celor interesaţi linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncţionalităţi pe durata probelor scrise.
Ministerul Educaţiei a informat că, în conformitate cu datele înregistrate şi transmise de comisiile judeţene şi cea din Bucureşti de organizare a examenului de Bacalaureat, 126.454 de absolvenţi de liceu – 111.329 din promoţia curentă şi 15.125 din seriile anterioare – s-au înscris pentru a susţine probele integral sau parţial, în funcţie de rezultatele obţinute în sesiunile anterioare.
Programa BAC 2022 este aceeași de anul trecut
Ministerul Educației a publicat pe Edu.ro programele valabile pentru examenul de Bacalaureat 2022, care sunt cele de anul trecut, aprobate prin ordinul de ministru nr. 3.237 din 2021. Programele au fost anunțate de la finalul lunii august 2021, prin ordinul nr. 5.151 privind organizarea şi desfăşurarea examenului naţional de bacalaureat – 2022.
Din programa la Limba și literatura română ar fi de remarcat că, la fel ca anul trecut, nu apar autorii: Eugen Lovinescu, Titu Maiorescu, Marin Preda, Nichita Stănescu și Marin Sorescu, incluși în programa valabilă pentru anii școlari de dinainte de pandemie. Conform documentului de mai jos, rămân următorii autori de pregătit – atât pentru profilul real, cât și pentru cel umanist:
- Mihai Eminescu
- Ion Creangă
- I. L. Caragiale
- Ioan Slavici
- G. Bacovia
- Lucian Blaga
- Tudor Arghezi
- Ion Barbu
- Mihail Sadoveanu
- Liviu Rebreanu
- Camil Petrescu
- G. Călinescu
Calendar Bac 2022, sesiunea august – septembrie
MEN reaminteşte că pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ: susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale; susţinerea tuturor probelor scrise şi obţinerea notei 5 la fiecare dintre acestea; obţinerea mediei 6 cel puţin, la probele scrise.
Candidații care nu promovează examenul de Bacalaureat 2022 în sesiunea de vară se pot înscrie în sesiunea de toamnă a examenului de BAC 2022, când probele scrise vor fi susținute înaintea celor orale.
Înscrierile pentru sesiunea de toamnă se vor face în perioada 18-25 iulie 2022. Probele scrise vor avea loc între 16 și 19 august 2022, iar primele rezultate vor fi afișate pe 31 august 2022.
Vezi rezultate BAC 2022!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro