A fost dispusă reținerea oficială a unei cantități de 134 de kilograme de produse. De asemenea, au fost aplicate sancționi contravenționale de 42.000 de lei.

„De la începutul acestei săptămâni, când a fost declanşată acţiunea de control, şi până la această dată, au fost retrase de la comercializare 96,77 de kg de produse din loturile unde a fost depistată prezenţa bacteriei Listeria monocytogenes, produse care au fost distruse. Acţiunile de retragere şi de rechemare ale produsului ‘file somon afumat’, provenit de la cele două unităţi de prelucrare a peştelui, sunt în derulare şi se desfăşoară sub supravegherea inspectorilor ANSVSA. Controalele ANSVSA cu această tematică, continuă”, precizează Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) într-un comunicat.

„S-a acţionat şi pentru retragere de pe piaţă a loturilor de produse neconforme, pe baza listelor de distribuţie puse la dispoziţie de către reprezentanţii unităţilor respective”, se mai precizează în comunicat.

Retailerii Auchan şi Carrefour au retras de la comercializare, în ultimele trei luni, file de somon afumat anunţând că produsul ar putea fi contaminat cu Listeria monocitogenes.

Misterul avionului prăbușit la Vișina, Dâmbovița, pe 28 decembrie 1989. La bordul cursei speciale se aflau un jurnalist englez și 14 casete video filmate în timpul Revoluției
Recomandări
Misterul avionului prăbușit la Vișina, Dâmbovița, pe 28 decembrie 1989. La bordul cursei speciale se aflau un jurnalist englez și 14 casete video filmate în timpul Revoluției

În cazul Auchan este vorba despre produsul file de somon afumat, marcă proprie, „Pouce File de somon afumat 100 g”, retras de la comercializare la începutul lunii februarie, şi „Auchan File de Somon de Alaska afumat 60 g”, retras de pe piaţă în decembrie 2018.

Carrefour a anunţat, în data de 23 ianuarie, că societatea NEGRO 2000 SRL retrage de la comercializare produsul „File de somon afumat 140 g”, ca urmare a evidenţierii prezenţei Listeria monocytogenes.

Ce este bacteria listeria si care sunt simptomele bolii listerioza

Bacteria listeria se transmite, de obicei, la oameni prin produse alimentare contaminate, lapte insuficient pasteurizat sau brânză (însă cel mai adesea germenele se găsește în carnea gătită insuficient și în produsele lactate), iar listerioza este o infecție severă, provocată de consumul alimentelor contaminate cu bacteria Listeria monocytogenes. În unele cazuri germenul a fost transmis prin contact direct cu alte persoane infectate sau animale.

Unele persoane fac o formă a bolii asemănătoare gripei, prezentând simptome precum febră, dureri musculare, greață și vomă și dureri gastrice.

Însă, dacă bacteria reușește să pătrundă la nivelul sistemului nervos, simptomatologia poate fi mult mai severă. În acest caz, printre simptome se numără cefaleea și rigiditatea cervicală, convulsii, pierderea echilibrului și o stare confuzională.

PSD-PNL-UDMR au decis datele alegerilor prezidențiale 2025 – Surse
Recomandări
PSD-PNL-UDMR au decis datele alegerilor prezidențiale 2025 – Surse


Citește și: OPINIE | „Naționala de fățărnicie a României”. PAH, despre candidatura Laurei Codruța Kovesi la funcția de procuror-șef al Parchetului European

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?”  Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Colosul din România care renaște. A fost uitat după Revoluție, dar totul se schimbă. Apar și locuri de muncă
FANATIK.RO
Colosul din România care renaște. A fost uitat după Revoluție, dar totul se schimbă. Apar și locuri de muncă
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
Unica.ro
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
Reacţia unei turiste din Anglia venite la munte, în România: "Nu ştii sigur dacă e real sau doar o fotografie"
Observatornews.ro
Reacţia unei turiste din Anglia venite la munte, în România: "Nu ştii sigur dacă e real sau doar o fotografie"
Horoscop 28 decembrie 2024. Fecioarele au parte de o zi care le provoacă să iasă în față, să vină cu propuneri, să încerce să miște lucrurile din loc
HOROSCOP
Horoscop 28 decembrie 2024. Fecioarele au parte de o zi care le provoacă să iasă în față, să vină cu propuneri, să încerce să miște lucrurile din loc

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI