Administraţia Generală de Supraveghere a Calităţii, Inspecţie şi Carantină a luat mostre de la 600 de fabricanţi de hârtie igienică din toate provinciile chineze, descoperind că 10% dintre produse nu îndeplinesc standardele de calitate. Concret, în 18 cazuri au fost detectate bacterii nocive.
Trei dintre mărcile de hârtie igienică la care s-au descoperit nereguli se află în Canton (Guangdong, sud-estul ţării). Este vorba de fabricile Weisen, Fook Woo şi Daxinghe. Fook Woo, cu capital mixt chinezo-hongkongez, susţine că este cea mai mare fabrică de reciclare a hârtiei din China, informează Agerpres.