ComenteazăLa ora prânzului, zece mese se aliniază pe străduța Mammacara din localitatea Ceglie Messapica, din regiunea Puglia. Până atunci, cartierul a fiert de nerăbdare și poftă, la fel cum în cratițele și oalele imense ale Angelei Irimia au fiert la foc mic paste, sosuri cu carne, fructe de mare, ciorbe. Mirosuri apetisante care au umplut tot cartierul. „Toată strada e a mea”, glumește vasluianca Angela, care de 11 ani s-a mutat în Peninsulă.
În toți acești ani a lucrat la oricine și pentru oricât, nu s-a dat înapoi de la niciun fel de muncă în gospodărie. A plecat mulțumită și când nu a primit nimic. Așa a ajuns, în ani, să fie respectată și iubită. Și așa cum și numele ei tradus în italiană o zice, a ajuns un „înger” pentru comunitatea sa.
Nimic nu pare pus la întâmplare în tot acest „puzzle” al bunătății. Numele străzii pe care Angela o închide zilnic ca să-și întindă mesele este, în traducere, „Mamă dragă”. Pe vremuri, asta era strada moașelor care aduceau pe lume pruncii orașului. Mammacara era o stradă animată de scâncete de început de viață. Unul câte unul, copiii au crescut și au plecat la muncă în orașe mari sau în străinătate și strada a amuțit. Tăcerea bătrâneții.
Masă pentru 20: „Bucătăria mea e foarte mică, dar se gătește mult și de toate”
Asta până când a ajuns Angela Irimia în cartier. Are cinci copii, unul cu soțul italian și alți patru din căsătoria din România, pe care i-a adus unul câte unul în Italia. Și unde se pun șapte oameni la masă, mai încape și al optulea. Sau al douăzecilea.
Sunt persoane care nu mai au pe nimeni și eu fac mâncare pentru toți. Aici mă știe lumea de o bună bucătăreasă, vin toți după mirosul de la bucătărie și îmi spun: „Mamma mia, Angela, cosa hai cucinato oggi?” (Mamă, Angela, ce ai gătit azi?) Suntem noi deja mulți, mai sunt bătrânii de pe stradă, e aproape ca la o cantină, ca la un restaurant. Sunt zile în care gătesc și pentru 20 de oameni, pot să fac o pomană. Bucătăria mea e foarte mică, dar se gătește mult și de toate.
Angela Irimia:
Și cum, în timp ce povestim la telefon, realizez că se apropie ora prânzului, o întreb: „Angela, ce ai gătit azi?”. „Paste cu fructe de mare. Am pus la fiert vreo cinci kile. Și ele cresc la gătit, de la un kilogram ajung la un kilogram jumătate și mai bine”, explică bucătăreasa.
Așadar, dintr-o casă mică, pe o stradă dintr-un orășel antic italian, astăzi s-a împrăștiat mirosul bogat al pastelor gustoase. Creierul îți proiectează deja imaginea idilică, de pe canalele TV culinare, cu străduțe bătute de vreun Jamie Oliver sau un Gennaro Contaldo, în căutarea bunicilor italiene care învârt în fața casei, pe o băncuță, paste de toate felurile.
„Sărăcia te învață multe”
Bucătăreasa din acest film este o româncă, însă. Una care a învățat mărinimia din propria amărăciune. „Sărăcia te învață multe. Am plecat dintr-o familie, o spun fără rușine, săracă. Am învățat de copii să trăim fără părinți, să muncim noi pentru noi”, spune Angela.
Chiar dacă le-a creat copiilor ei o condiție infinit mai bună decât a avut ea de copil, asta nu înseamnă că nu i-a deprins cu munca. Sunt băieți de nădejde în cartier. Pe lângă școală, mai fac și câte un comision pe ici pe colo. Și bineînțeles, își ajută mama în bucătărie. „Nu beau, nu fumează, sunt cuminți. Toată lumea îmi laudă băieții!”
Până la ora 8 dimineața, prânzul e pregătit deja. Românca se trezește de la cinci ca să termine oalele cu mâncare. Apoi lucrează în gospodărie sau la alte persoane care o cheamă în ajutor. Muncește și la primăria din localitate. Este neobosită. În timpul pandemiei, a continuat să hrănească tot cartierul și în plus, familia ei a făcut și cumpărăturile pentru cei care n-au putut. Tradiția meselor pe stradă a continuat.
Cei care trec sunt curioși, văd că întind mesele, pun șervețele la masă și se uită. Noi îi îndemnăm să vină să mănânce cu noi și se opresc. Cine nu s-ar opri? Și uite-așa s-a dus vorba că Angela e brava.
Angela Irimia:
„Badanta diffusa”, omul bun la toate
„Gătesc italienește, rar gătesc românește, doar când vor băieții mei ceva. Fac paste, ciorbițe. Oricum, mâncarea italienească e mai complicată. Dacă faci un sos de carne trebuie să-l fierbi de trei-patru ori, că altfel rămâne acru. Apoi am mai lucrat prin pizzerii, restaurante, am văzut multe lucruri. Sunt cunoscută. Un pic din cărți, un pic de la soacra mea italiancă… Așa au ajuns să mă cunoască și persoane din orașele apropiate. Mi s-a dus vestea”, spune Angela.
Vestea s-a dus chiar mai departe de strada Mammacara sau de împrejurimile Ceglie Messapica. A ajuns la sute de mii de oameni din toată Italia după ce Silvia Pettinicchio, profesoară universitară din Milano, cu o casă de vacanță vecină cu a Angelei, a făcut o postare pe Linkedin. Oamenii au rămas impresionați de poveste care s-a viralizat.
„Într-o zi eram la balcon și o văd pe această doamnă pe care nu o cunoscusem încă atunci, care la prânz ieșea din casă cu farfurii pline cu mâncare și le ducea la acești oameni. Și seara la fel. Am văzut că s-a întâmplat la fel și a doua zi. Am întrebat în jur și am aflat că femeia care se numea Angela devenise un pic badanta (n. r.: îngrijitoarea) tuturor. Și eu am inventat acest termen: badanta „diffusa” (universală, omul bun la toate), pentru toți bătrânii. Și se ocupă de ei gratis”, a povestit Silvia Pettinicchio pentru Libertatea.
Și copiii ei când ajung acolo merg la prânz la Angela să mănânce.
Îi place mult să gătească. În Milano avem o bucătărie mai dietetică. Copiii mei când merg în Puglia, dispar la prânz și se furișează să mănânce acasă la Angela. Așadar, le dă de mâncare și copiilor mei. Bătrânii de acolo o iubesc mult pentru că se ocupă de toți. Are o generozitate incredibilă.
Silvia Pettinicchio, profesor universitar:
Angela de multe ori îi duce Silviei mâncarea la pachet, pentru toată familia, ca micuții să nu mai plece de acasă la prânz. Și face asta fără să ceară ceva în schimb vreodată. „Lucrul care m-a impresionat este faptul că nu sunt o familie bogată, locuiesc toți în două camere. Dar când gătește, gătește într-o cratiță mare și îi hrănește pe toți. Asta m-a emoționat”, a mai completat Silvia, care a vrut să arate, prin postarea ei, că bunătatea este un limbaj universal.
Bunătatea e limbajul universal
Nu de puține ori, românii au fost discriminați în străinătate. Până și Angelei, o femeie care face atâtea pentru comunitatea ei, i s-au aruncat etichete.
„Pentru unul, trag toți. Eu cu toți cu care am vorbit am zis: nu ne puneți pe toți în aceeași oală. În fiecare oraș este câte unul care nu-i bun, nu cred că sunt toți perfecți”, spune românca. După 11 ani, Vasluiul natal e tot mai depărtat, dintr-o realitate pe care ar vrea s-o uite. N-a mai fost de peste cinci ani în România și când spune „acasă”, atunci se referă clar la cele două camere de pe Mammacara. „Oriunde te duci trebuie să muncești și să fii educat. Eu m-am învățat aici, trăiesc aici ca și cum m-aș fi născut aici.”