ComenteazăNu-i o exagerare dacă susţin că Sergiu Băhăian este un nou Berilă pentru că modul său de operare a înspăimântat până şi pe cei mai duri criminalişti din România. Să-ţi îmbeţi victimele, să le sedezi cu Diazepam şi să le îngropi de vii e gestul unui om care are probleme mari psihice. În schimb acest asasin cu sânge rece poza în Mecena, se credea regizor şi se prezenta drept “un tip foarte OK, şarmant”. Un monstru care, chipurile, suferea din dragoste. “Ce e viaţa fără metafore?”, se întreba, filozofic, Băhăian. “M-am tot întrebat şi răspunsul m-a întors la o dragoste mai veche, dar care niciodată nu s-a învechit: teatrul. (…) Cred că arta merită să fie consumată”.
În demenţa lui, Băhăian s-a jucat cu viaţa unor oameni. Lua cerşetori şi îi făcea prinţi pentru ca apoi să-i ucidă. Urât şi macabru teatru.
Pentru astfel de oameni, dacă îi poţi numi oameni, nici o pedeapsă nu e prea mică. Nici nu ştiu ce ar merita. “Călăul de boschetari”, cum bine l-au poreclit colegii de la Libertatea, poate ar trebui şi el îngropat de viu…