Concert în Cişmigiu. Astăzi, mâine şi duminică, în cadrul târgului de Crăciun din Parcul Cişmigiu, puteţi asista la un concert în aer liber. Pe scenă vor urca grupuri de colindători, dar şi interpreţi precum Maria Dragomiroiu şi Gh. Turda (azi), formaţiile Viţa de Vie şi Iris (mâine) şi Sofia Vicoveanca şi Maria Ciobanu (duminică).
Obiecte create de copii. La Palatul Copiilor s-a deschis târgul intitulat „Desaga lu Moş Crăciun”. Aici, pe lângă bijuterii, încălţăminte, articole de artizanat, veţi putea admira obiecte din lut create de copiii de la Centrul Domniţa Bălaşa din sectorul 6.
Pomana porcului. Mâine, de la ora 10.00, la Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice (bd. Mărăşti nr. 61), bucureştenii sunt aşteptaţi la pomana porcului.
Târg în parcul Lumea Copiilor. De astăzi şi până pe 24 decembrie, în parcul Lumea Copiilor, producători din toată ţara aduc vin fiert, cozonaci pufoşi, şorici, tobă şi cârnaţi.