În primele luni ale războiului, liderii de la Kiev au fost mai reținuți în privința implicării forțelor armate într-o bătălie crâncenă precum cea din Bahmut, orașul aflat în Donbas, în estul contestat al țării.
Într-un moment rar în care și-a expus propriile dileme, anul trecut, președintele Volodimir Zelenski a vorbit despre moartea a aproximativ 100 de soldați ucraineni pe zi în Severodonețk și Lisiceansk și s-a întrebat dacă acest preț merită plătit pentru două orașe deja ruinate.
Dar acum, în cazul luptei din Bahmut, pare că nu mai există îndoieli. Iar noile cercetări sugerează că lupta urbană disperată din vara trecută nu a fost atât de lipsită de sens pe cât ar fi putut părea la momentul respectiv, scrie New York Times.
O analiză realizată de doi analiști militari importanți și publicată luna trecută de Foreign Policy Research Institute a justificat aceste lupte de uzură. Concret, bătălia crâncenă pentru cele două orașe estice a slăbit armata rusă suficient de mult pentru ca cele două contraofensive ucrainene din toamnă să reușească, au scris analiștii, Rob Lee și Michael Kofman.
Aceste ofensive, în regiunea Harkov din nord și Herson din sud, au produs două dintre cele mai mari victorii ale forțelor ucrainene și, implicit, două jenante înfrângeri ale efortului de război al președintelui rus Vladimir Putin.
„Cantitatea de muniție consumată de Rusia și pierderile pe care le-a suferit au pregătit armata rusă pentru eșec”, a declarat Lee într-un interviu.
Ca la Verdun
Dacă Bahmut va ajunge să joace un rol similar înainte de eventualele ofensive de primăvară ale Ucrainei depinde de multe variabile, a spus Rob Lee, inclusiv de câți soldați poate trimite Rusia după o mobilizare și de raportul dintre contractori și soldații armatei regulate pe care Rusia îi pierde în jurul orașului Bahmut.
Iar pierderile sunt mari.
Martorii oculari și imaginile văzute din satelit au arătat că luptele din Bahmut au produs scene care amintesc de Primul Război Mondial. Craterele de obuze sunt omniprezente, iar cadavrele abandonate ale soldaților ruși zac acolo, trupele ucrainene plângându-se adesea de mirosul greu din zonă.
„Este un loc precum Verdun, din Primul Război Mondial”, a declarat generalul Frederick Hodges, fostul comandant american din Europa, despre bătălia de la Bahmut, aflată acum în a șasea lună.
Joia trecută, un survol cu drona peste terenul pustiu a înregistrat o scenă tipică: două cadavre ale unor militari ruși, zăcând pe câmpul de luptă, lângă un crater de artilerie.
„Arată ca o apocalipsă”, a declarat Oleksii Kondakov, un soldat ucrainean care s-a întors din Bahmut luna trecută.
În interiorul orașului au rămas puțini civili, majoritatea pe malul vestic, mai puțin afectat, al micului râu care desparte orașul – Bahmutovka. Cartierele din est sunt acum doar ruine.
Din populația de aproximativ 100.000 de locuitori de dinainte de război a orașului au mai rămas aproximativ 7.000 de persoane, potrivit Tetianei Scherbak, directoarea unei cantine caritabile de pe malul vestic, unde civilii pot găsi mâncare și căldură.
Riscurile luptei pentru Bahmut
Bătălia din Bahmut s-a desfășurat în două faze: în primele aproximativ 100 de zile a fost implicată armata regulată rusă. De atunci, conducerea atacurilor ruse a fost preluată de o companie privată de mercenari, Grupul Wagner, care a recrutat prizonieri din închisorile ruse.
A doua fază a fost cea mai sângeroasă, deoarece rușii au atacat orașul folosind brigăzi formate din deținuți. Proprietarul companiei, Evgheni Prigojin, un apropiat al președintelui Vladimir Putin, despre care se consideră că dorește o victorie la Bahmut pentru a-și consolida poziția politică în Rusia, a testat noi tactici.
Multe dintre aceste unități au fost, în esență, soldați de unică folosință, împinși în „ofensive de infanterie slab susținute”, potrivit lui Lee, analistul militar.
„Este o natură complet diferită” a războiului față de cea din alte părți ale Ucrainei, a declarat și Serhii Hrabski, un fost colonel ucrainean și comentator pentru presa ucraineană, despre luptele din jurul Bahmut. Ucraina persistă în apărarea orașului, a spus el, în parte pentru că „pierderile lor sunt importante pentru noi”, a spus acesta, citat de New York Times.
Un atac care a avut loc chiar vineri a fost un exemplu în acest sens. Rușii au înaintat din pădure spre oraș pe jos, fără vehicule blindate.
Atacatorii au fost observați de o dronă ucraineană, iar pilotul aeronavei a înregistrat coordonatele, pe care le-a trimis prin legătură prin satelit comandanților de artilerie.
În câteva minute, unitățile de artilerie ucrainene au lovit casele părăsite în care îi văzuseră pe ruși adăpostindu-se. Apoi, pe străzile din cartier s-a întețit schimbul de focuri.
Mai târziu în aceași zi, un vehicul blindat s-a întors dintr-un cartier estic al orașului, transportând soldați ucraineni răniți spre un punct de stabilizare din vestul orașului. Armata ucraineană nu a scăpat fără victime, scrie New York Times.
În Ucraina, lunga bătălie și pierderile grele în rândul forțelor armate au transformat Bahmut într-un simbol național al sfidării. În vreme ce acest lucru a oferit cetățenilor o mare mândrie, unii analiști au avertizat că el riscă să afecteze raționamentul liderilor militari, întârziind o eventuală retragere, dacă aceasta devine necesară.
Un avans rusesc ar putea fi oprit și de pe înălțimile aflate la vest de oraș, au subliniat acești analiști.
Fotografii: Profimedia