Incidentul a avut loc luni, în jurul orei 13.30, în localitatea Jorăşti, din judeţul Galaţi. Copilul mergea pe stradă, când un verișor, în vârstă de 30 de ani, l-a chemat în curtea casei lui, promițându-i o sumă de bani. Imediat, din casă a ieșit un alt bărbat, în vârstă de 60 de ani, care este chiar nașul de botez al copilului. Amândoi l-au imobilizat pe minor și l-au bătut apoi cu un bici din sârmă, de zeci de ori.

Motivul agresiunii ar fi fost legat de faptul că băiatul a speriat un cal, potrivit Monitorul de Galați.

„Era alb ca varul şi speriat, se ţinea şi de cap, era plin de lovituri. Să dai aşa într-un copil de 10 ani, chiar şi aşa, plăteam calul, dar în halul ăsta să baţi un copil”, a povestit bunica băiatului.

Soția unuia dintre agresori a declarat că nu știe ce s-a întâmplat, pentru că nu era acasă. „Ştiu că acum două zile i-a spus cineva soţului că el şi alt băiat au bătut calul, dar nu ştiu ce s-a întâmplat”, a precizat femeia.

Contuzii și multiple leziuni pe tot corpul

În urma loviturilor primite, copilul a fost grav rănit și transportat la spital cu multiple leziuni.

„La sosirea echipajului nostru, pacientul, un copil de 10 ani, victima unei agresiuni, prezenta multiple leziuni, contuzii şi escoriaţii pe tot corpul. A fost transferat apoi de la Spitalul din Tg. Bujor, unde a fost dus iniţial după ce a primit primul ajutor, la Spitalul de Urgenţă Galaţi”, a precizat dr. Mihai Polinschi, de la SAJ Galați.

Și prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Bujor, Nicolae Cuzi, a declarat că nu a mai văzut așa ceva.

„Cu acel bici l-a lovit cel în vârstă pe minor peste corp, peste picioare, aproximativ 25 de lovituri am stabilit noi, minorul s-a aflat într-o situaţie demnă de compătimit, nu am mai văzut aşa ceva”, a declarat magistratul.

Cei doi agresori au fost reţinuţi, iar, ulterior, arestaţi preventiv, fiind acuzați de comiterea mai multor infracțiuni: lipsire de liberate în formă agravantă, lovire sau alte violenţe în formă agravantă, tulburarea ordinii şi liniştii publice în formă agravantă.

Urmărește-ne pe Google News