Comentează- În același timp, foarte mulți cititori ai ziarului Libertatea au scris pe adresa redacției și s-au oferit să-l ajute pe Nicolae și pe familia lui.
Zilele trecute, Libertatea a scris povestea lui Nicolae Crețu, un copil de 14 ani, într-o casă modestă din satul dobrogean Lipnița, la 10 kilometri de Ostrov. Băiatul, care visează să se facă mecanic auto, s-a rupt de școală de când au fost suspendate cursurile. Nu are telefon performant, iar de internet nici vorbă, însă are dorință să învețe, să evolueze.
„Doamna ministru, vă rog să fiți grijulie cu noi și să ne ajutați să avem cu ce să învățăm. Să ne dați internet, cărți și… și un telefon. Știu că veți înțelege situația noastră și vă mulțumesc anticipat pentru ajutor”, a fost mesajul lui Nicolae, mesaj care a fost văzut imediat de Andra Munteanu, fondator Narada.
„Nu prea ne pricepem să avem rezistență la copiii care strigă deznădăjduiți. Și nici nu ne dorim altfel. Când îi auzim, ne punem pe drum, găsim cumva resurse și facem. Imediat după ce am citit articolul de pe www.libertatea.ro, am vorbit cu colegii mei să facem cumva să ajungem la Nicolae”, a spus Andra Munteanu.
Astfel că un grup de voluntari s-a mobilizat și a mers să-i ducă laptopul mult dorit lui Nicolae, însă nu înainte de a opri la supermarket pentru a-i cumpără alimente și dulciuri.
Chiar dacă nu a cerut nimic mai mult decât o șansă să poată studia, voluntarii nu au putut să închidă ochii la faptul că sora lui își dorea o păpușă, că fratele mai mic își ajută tatăl la mânatul oilor, în loc să se joace cu mingea, sau că tatăl, singurul susținător al familiei, după ce mama i-a abandonat pentru a fugi cu un alt bărbat, muncește cu ziua pentru a avea ce să le pună pe masă.
L-am întrebat pe Nicolae cum de a avut curajul să se adreseze unei oficialități și ne-a răspuns sincer, simplu și trist: „Mi-a fost tare frică să nu mă uite toți”, „Cum adică să nu te uite toți?” „Păi, nu mai știam cum și cui să spun că sunt și eu aici, că nu mă pot conecta, că nu am cu ce! Și, colegii mei înaintau, făceau lecții, mi-a fost frică să nu mă rup de școală!
Andra Munteanu:
E importantă școala pentru el. Crede că îl va ajuta să-și facă un rost departe de sat, iar gândul că va rămâne în afară a fost mai puternic decât orice frică sau rușine. „Mi-a fost rușine să cer ajutor, dar am fost încurajat de doamnele reporter, care mi-au zis că doamna ministru este un om ca și noi. M-am gândit că mă va auzi cineva care ar putea să mă ajute să particip și eu la ore”. Nicolae nu-și dorește prea multe, „aș vrea doar să nu mă mai simt inferior”, un cuvânt pe care îl rostește cu capul în pământ, frecându-și mâinile muncite.
„Inferior e cineva care nu vrea, nu știe, nu poate, dar eu pot, vreau, dar nu aveam cu ce!”. Acum poate să meargă la școala virtuală, așa cum o fac și colegii lui”, ne-a relatat Alexandra Duică după întâlnirea cu Nicolae.
Ca el sunt mulți copii, unii locuind în sate uitate de lume, copii care până acum mergeau kilometri pe jos până la școală, dar nu se plângeau, pentru că școala era locul lor de echilibru, șansa lor că vor putea pleca din sat și vor deveni oameni importanți. Pentru Nicolae și copiii care în 2020 nu au acces la internet, nu au posibilitatea de a-și cumpăra un laptop sau un telefon performant, oamenii importanți sunt aceia pe care societatea nu-i ignoră, iar ei asta vor, să nu fie ignorați.
Dacă știți astfel de copii, nu-i lăsați să se simtă inferiori, să fie ignorați, ci încercați să fiți ecoul lor. Nu e obligtoriu să donați, dar e de datoria fiecăruia dintre noi să nu închidem ochii. Așa că dacă știți un copil care vrea să învețe accesați pagina www.narada.ro și îndrumați voluntarii chiar și către cele mai uitate sate din România.
FOTO: Eli Driu / Facebook Narada