UPDATE: Adolescentul de 14 ani căutat de autoritățile din Arad după ce s-a pierdut sâmbătă, în timpul unei plimbări cu bicicleta, a fost găsit în localitatea Cenad din județul Timiș, la circa 40 de kilometri față de locul unde acesta s-a înstrăinat de grupul în care se afla, potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU). Starea de sănătate a minorului nu este afectată, iar în cursul acestei seri, conform IGSU, el va fi dus la părinții săi.
Băiat în vârstă de 14 ani, dispărut sâmbătă seara îm județul Arad. Jandarmi, angajaţi ISU, autorităţi locale, pompieri voluntari şi simpli cetăţeni – peste 150 de oameni sunt pe urmele lui.
Băiat în vârstă de 14 ani căutat de jandarmi. Copilul facea o excursie cu bicicleta împreună cu părinții
George Pleşca, purtător de cuvânt ISU Arad, spune că adolescentul a fost văzut ultima dată în jurul orei 10.30-11.00, dar poliția a fost anunțată abia după patru ore, ceea ce îngreunează activitatea salvatorilor, deoarece aria de căutare a devenit mult mai mare.
Băiatul era într-un grup de 12-13 persoane, printre care și părinții săi. Făceau o excursie cu bicicleta prin pădure, când copilul a luat-o înainte, circa 300-500 de metri, după care nu a mai fost văzut. George Pleșca a spus la Digi24 că va fi stabilit un centru de comandă în zonă, iar căutările vor continua și pe timpul nopții.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro