Fiul lui Emil Constantinescu face parte în acest moment, conform datelor de la Registrul Comerțului din patru societăți, este vorba de Domeniul Bogdan SA, Perpetuum Agri-Cultura, Casa Brătescu și Inbox Management. În ultimele două este acționar, iar în primele două doar administrator.
Omul de casă al românului din Bahamas
Astfel, la Perpetuum Agri-Cultura, înregistrată în București, acționar este Silviu Bogdan Mihalcea Călinescu. Născut în 1968 acesta are reședința trecută în Bahamas. De-a lungul timpului, acesta a fost implicat în achiziția de drepturi litigioase și în afaceri cu energie. În 2011 a fost acuzat de localnicii unor comune din Galați că i-a păcălit, furându-le terenurile pe care dorea să dezvolte parcuri de energie eoliană. În această firmă, mai este prezent și un offshore înregistrat în Nicosia, Cipru. Este vorba de RG Renovatio Grup Limited. Cășuța poștală apare în mai multe companii unde este implucat și Mihalcea-Călinescu, românul din Bahamas. Nici acesta și nici Dragoș Constantinescu nu au putut fi contactați pentru a ne preciza cum s-au cunoscut.
Contract de milioane
Offshore-ul Renovatio a participat la înființarea unor firme-proiect dedicate parcurilor de energie eoliane sau solară, pe care apoi le vindea cu milioane de euro. Astfel, vehiculul canadian de investiţii Transeastern Power Trust a convenit, în 2015, achiziţia a două parcuri de energie solară în România, de la RG Renovatio Group, pentru aproximativ 9,6 milioane de euro.
Și în cadrul Domeniul Bogdan SA, fiul lui Emil Constantinescu este administratorul companiei care îl are ca acționar principal tot pe Silviu Bogdan Mihalcea Călinescu.
Dragoș Constantinescu este și asociat cu românul stabilit în Bahamas în cadrul societății Casa Brătescu. Aici, apare în acționariat și offshore-ul RG Renovatio Group Ltd. Fiul lui Emil Constantinescu, președinte al României între 1996-2000, mai deține ca acționar unic compania Inbox Management. Fostul șef al statului a fost supranumit și cel mai corect președinte pentru că nu a fost implicat în nicio afacere suspectă.