Yair Netanyahu, în vârstă de 32 de ani, s-a mutat în Florida la începutul acestui an după ce a fost dat în judecată pentru defăimare în urma unor postări controversate pe rețelele de socializare.

După atacul Hamas asupra Israelului din 7 octombrie, armata israeliană a chemat la luptă peste 300.000 de rezerviști.

Majoritatea erau deja în Israel, dar mulți erau stabiliți în străinătate.

„Yair se bucură de viața lui la Miami Beach în timp ce noi suntem în prima linie. Noi suntem cei care ne părăsim munca, familiile, copiii, pentru a ne proteja familiile acasă și țara, nu oamenii care sunt responsabili pentru această situație”, a declarat un voluntar care servește pe frontul de nord al Israelului, pentru The Times.

„Frații noștri, tații noștri, fiii noștri merg cu toții în prima linie, dar Yair încă nu este aici. Nu ajută la construirea încrederii în conducerea țării”, a continuat acesta.

Un alt rezervist a declarat că a revenit acasă tocmai din SUA pentru poporul său.

„M-am întors din Statele Unite, unde am o slujbă, o viață, familia mea. Nu am cum să rămân acolo și să-mi abandonez țara, poporul meu, în aceste momente critice. Unde este fiul premierului? De ce nu se află în Israel? Este cel mai unificator moment pentru noi, israelienii, din istoria noastră recentă și fiecare dintre noi ar trebui să fie aici chiar acum, inclusiv fiul premierului”, a spus rezervistul, pentru The Times.

Yair Netanyahu, care a studiat teatru la liceu, a făcut serviciul militar obligatoriu și a lucrat în unitatea purtătorului de cuvânt a forțelor de apărare israeliene (IDF), dar nu a fost angajat în lupte.

De la izbucnirea conflictului, Yair Netanyahu și-a folosit pagina de Instagram pentru a-i comemora pe cei care au murit în lupte și pentru a sensibiliza organizațiile caritabile care sprijină victimele, notează The Times.

Armata Israelului este formată dintr-o mare parte de rezerviști care au terminat serviciul național obligatoriu pentru majoritatea israelienilor la împlinirea vârstei de 18 ani.

Bărbații trebuie să servească 32 de luni, iar femeile 24. Ulterior, majoritatea pot fi chemați în unități de rezervă până la vârsta de 40 de ani sau peste, în caz de urgență națională, și luptă alături de trupele regulate în timp de război, noteză Daily Mail.

Urmărește-ne pe Google News