„Baietelul meu are nevoie de pampers si mancare buna”

insa viata in el, chiar daca doctorii nu i-au dat nici o speranta. Disperarea ne-a impins la gesturi extreme. Imediat, sotul meu a vandut casa pe care o aveam in Alexandria. A luat pe ea 80 milioane de lei, desi valora mai mult. Pe toti i-am cheltuit in spital, pentru salvarea baiatului. Nu mi s-a spus insa nici o clipa ca baietelul meu va ramane cu sechele si fara vedere. Fericiti, ne-am scos baietelul din spital dupa doua luni. Ne-am mutat in casa parintilor mei, inghesuindu-ne toti cinci intr-o camaruta, eu cu sotul si cei trei copii, iar in cealalta camaruta stau parintii mei. Suntem tare ingramaditi si ceea ce este si mai grav este ca nu avem nici curent electric, deoarece aceasta locuinta este de serviciu, nu este o proprietate personala.
Georgel nu vede, nu-si poate controla miscarile, iar diagnosticul a fost pus la varsta de un an: paralizie cerebrala infantila, sindrom bipiramidal si atrofie de nerv optic. Nici un medic nu mi-a dat sperante ca Georgel va sta in picioare sau va manca singur. Copilul meu are nevoie zilnic de un regim spe-cial, deoarece are probleme si cu intestinul gros, pentru ca nu-i functioneaza nervul, are nevoie de pampersi, zilnic de lapte, fructe, etc. si important este un carut, deoarece nu-l mai pot duce in brate. Toate acestea sunt foarte scumpe si nu facem fata din salariul meu de 2.600.000 lei, de insotitor si cele trei alocatii, tinand cont ca si ceilalti doi copii sunt tot ai nostri si nu trebuie sa existe nici o diferenta intre ei.
Gheorghita Potcovaru, Bucuresti

Urmărește-ne pe Google News