La 100 km de București se află localitatea Telega, județul Prahova, ale cărei ape minerale sărate sunt cotate de Institutul Balnear din Franța pe locul doi în Europa și pe locul cinci în lume, din punctul de vedere al bolilor tratate.

Conform specialiștilor francezi, citați de administratorii locului, băile de la Telega sunt cele care vindecă, măcar parțial, foarte multe afecţiuni. Cel puțin așa se laudă administratorii locului. Contrareclama vine din partea Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului din Prahova, care la începutul săptămânii a închis complexul din cauza infrastructurii vechi și a condițiilor de servire. Asta pentru că deși locul este util pentru sănătate, el nu este bine întreținut.

Partea terapeutică

Băile Sărate de la Telega sunt renumite pentru proprietăţile curative, având o salinitate crescută. Aici se găseşte un lac vechi de peste 500 de ani. Institutul Balnear Francez a plasat stațiunea pe locul doi în Europa şi pe locul cinci în lume în ceea ce priveşte contribuţia în vindecarea a numeroase boli. În perioada interbelică, membrii familiei regale se tratau la Telega. “Atmosfera este foarte bună, mâncarea bună, prețuri rezonabile. Apa este nemaipomenită! Recomand tuturor, în special celor care nu știu să înoate și celor care vor să învețe!”, este una dintre părerile turiștilor postate pe site-ul oficial al băilor.

  • În apele sărate de la Telega se pot trata manifestările reumatismale degenerative, inclusiv artroze şi periarticulare, sechele posttraumatice, nevralgii, sciatica, lumbago, nefrite, artrite şi arterite.
  • Maladii cronice ale aparatului locomotor, rahitismul şi anemia pot fi tratate cu succes la Telega.
  • Afecţiuni ale stomacului, boli respiratorii, chiar şi afecţiuni ale inimii, gastrita, diabet zaharat, afecțiuni dermatologice, ulcer și anemii.
  • Efecte foarte bune se obţin şi în vindecarea unor sindromuri dureroase, de tip neurologic, nevralgii, boli ginecologice, afecţiuni vasculare periferice şi ale căilor respiratorii superioare.

REPORTAJ / Ieftin și de calitate, la bulgari! Locurile neștiute, dincolo de Vama Veche, unde îți găsești liniștea


Prețurile sunt mici, locul fiind considerat al săracului. 15 lei este accesul pentru o zi la bazin, un masaj costă 45 de lei, un meniu “nu sare” de 30 de lei, un șezlong face încă 5 lei. Mai mult, cazarea în căsuțele de lemn se învârte în jurul prețului de 100 de lei. Însă cei mai mulți turiști care vin aici sunt localnici care aleg să plătească 15 lei ca să intre în bazin.

Condiții comuniste și periculoase

Deși nimeni nu neagă calitățile curative ale apelor, o parte dintre turiști sunt nemulțumiți de infrastructură. La începutul săptămânii un turist a făcut o reclamație în acest sens. “Mi-am dorit să ajung de când am intrat pe site și am văzut pozele superbe, dar din păcate doar pozele. Ajunși acolo am găsit un pod dărăpănat, căsuțe de cazare nefuncționale. Șezlonguri foarte puține, dacă nu te duci la ora 9 dimineața nu prinzi liber. Podețele se mișcă și sunt șubrede sau rupte. Chiar și podul de la intrare este șubred, scările nu sunt deloc stabile, deci dacă vreți să mergeţi cu copiii sau bunicii, nu recomand. Păcat de această zonă, nici măcar nu înțeleg cum de funcționează”, este opinia unui alt turist care a fost în acest an la Telega, părere postată pe un site de specialitate.

Controlul efectuat de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) Prahova le-a dat dreptate nemulțumiților și a depistat nereguli care pun în pericol sănătatea turiştilor. “Nereguli sunt la partea de bazin. Siguranţa consumatorului din cauza podeţului care înconjoară bazinul nu e asigurată. Barele de protecţie sunt deteriorate, pasajul are scânduri putrede, cu cuie în ele, consumatorii se pot accidenta. Este un pericol”, a declarat Ion Oprea, comisar în cadrul CJPC Prahova. Probleme au fost găsite şi în privinţa curăţeniei, dar şi la blocul alimentar.

Zona este luată în concesiune de la stat de o asociație, iar reprezentanții săi ne-au asigurat că se vor face lucrările necesare. Ieri, locul era tot închis așa cum ni s-a transmis de la Protecția Consumatorului.


A învățat pe câmp, cu vitele la păscut, pentru a intra primul la Academia Forțelor Aeriene


 

Urmărește-ne pe Google News