Medicii veterinari spanioli au transmis că starea de sănătate a balenelor la sosire era „delicată” după lunga călătorie din zona de conflict până la Valencia.

Cele două exemplare trăiau la delfinariul NEMO din Harkov, aflat la mai puțin de un kilometru de o zonă bombardată frecvent de ruși. Multe animale au fost deja evacuate de acolo, însă niciunele așa de mari.

Operațiunea de salvare a fost considerată drept „istorică” și un succes „în domeniul protecției animalelor” la nivel mondial de către președintele guvernului regional, Carlos Mazón.

Evacuarea a început cu un drum de 12 ore pe șosea, de la Harkov la Odesa. Acolo, salvatorii ucraineni s-au întâlnit cu colegii din Valencia și de la alte două institute oceanografice, Georgia Aquarium și SeaWorld, care au făcut primele controale veterinare.

După ce le-a fost verificată starea de sănătate, călătoria a continuat pe șosea până la frontiera cu Republica Moldova.

„Colaborarea Oficiului European de Luptă contra Fraudei OLAF a fost crucială pentru accelerarea trecerii frontierei cu Moldova și reducerea timpului de călătorie până la aeroportul Chișinău”, anunță Oceanogràfic Valencia, într-o relatare a aventurii lui Plombir și Miranda.

La Chișinău, cele două animale marine au fost urcate în bazine pline cu apă, într-un avion special amenajat. După cinci ore de zbor, balenele au ajuns la Valencia, la acvariul Oceanogràfic, în două camioane de mare capacitate care așteptau la aeroport.

Dr. Daniel García-Párraga, director de operațiuni zoologice la Oceanogràfic, a spus că această călătorie lungă a fost riscantă pentru animale, dar dacă ar fi rămas în Harhov, șansele lor ar fi fost aproape nule.

În primele săptămâni, doi îngrijitori din Ucraina vor fi alături de balenele salvate, pentru a le ajuta să se adapteze la noile condiții.

FOTO: oceanografic.org

 
 

Urmărește-ne pe Google News