Prin Ziua Mondială a Poştei, se recunoaşte în întreaga lume importanţa serviciilor poştale şi a activităţii celor care lucrează în domeniu.
Participanţii la bal au afirmat că poştaşii din Caraş-Severin parcurg între 10 şi 40 kilometri pe zi, şi că meseria lor este grea, dar şi frumoasă pentru că aduce bucurie oamenilor.
„Poştaşul poate fi recunoscut uşor, pentru că poartă tot timpul o geantă mare pe umăr, care înseamnă câteva kilograme bune de cărat, plină de scrisori, adrese, facturi, pensii şi aşa mai departe. De aceea ne-am făcut timp şi pentru distracţie, pentru socializare”, a declarat, pentru Agerpres, Marius Andriţoi, directorul Poşta Română Caraş-Severin.