Cuprins:
- Anterior, Libertatea a aflat că proiectul pentru școala din Arcani și alte două din județ a costat 3,4 milioane de lei. Iar firmele care au reabilitat școala au menționat că intervențiile au fost minime și nu s-a lucrat la structura de rezistență.
Școala din Arcani, Gorj, ridicată acum 55 de ani și renovată în 2011, urmează să fie dărâmată. Anunțul a fost făcut de primarul Aristică Coiculescu pentru Libertatea, în luna februarie.
La fel ca biserica din centrul localității, aceasta a fost serios afectată de cutremurul de 5,7 grade pe scara Richter din 14 februarie 2023. E vorba de cel mai puternic seism care a lovit Gorjul la începutul acestui an.
Coiculescu a acuzat, în declarațiile date ziarului, că școala a fost reabilitată în 2011 „pe bani de la Banca Mondială”. Cum Banca Mondială a negat acest lucru, Libertatea a mers pe firul informațiilor și a aflat că proiectul de renovare era finanțat, de fapt, cu bani de la Banca Europeană de Investiții (BEI).
Contactați de Libertatea, reprezentanții băncii cu sediul în Kirchberg, Luxemburg au confirmat acest fapt.
Una dintre cele 1.300 de școli renovate
Un purtător de cuvânt al BEI a dat mai multe detalii despre proiectul în cadrul căruia a fost renovată școala din Arcani.
„BEI a acordat României un împrumut de 131 de milioane de euro prin Ministerul Finanțelor Publice pentru un proiect de reabilitare a infrastructurii școlare. Proiectul a inclus reabilitarea a 1.300 de școli din România. Promotorul proiectului a fost Ministerul Educației și Cercetării”, a menționat Banca. În răspunsul pentru ziar, aceasta a punctat că a aflat de problema ridicată în articolul Libertatea și o urmăreștec „activ”.
„În cadrul implementării proiectului, promotorul a angajat o echipă de consultanți de proiectare și supervizare pentru a supraveghea, printre altele, lucrările de construcție. Ca parte a obligațiilor sale de raportare, promotorul a confirmat BEI că școala din Gorj a fost reabilitată și consolidată conform acordului inițial. Suntem conștienți de problema ridicată în articolul dv. și o urmărim în mod activ”, au conchis aceștia.
Ce este Banca Europeană de Investiții
Conform site-ului oficial al Uniunii Europene, Banca Europeană de Investiții oferă finanțare pentru proiecte care contribuie la atingerea obiectivelor UE, atât în interiorul, cât și în afara Uniunii.
A fost fondată în 1958 și are câte un administrator din fiecare stat membru, plus un reprezentant al Comisiei Europene.
„Banca contractează împrumuturi pe piețele de capital și acordă finanțări, în condiții avantajoase, pentru proiecte care sprijină obiectivele UE. Aproximativ 90% din finanțări se acordă în interiorul UE”, se arată pe pagina oficială.
Firmele: „doar lucrări de arhitectură”
Anterior, Libertatea a aflat, de la Inspectoratul Școlar Județean Gorj, numele firmelor care au renovat, în 2011, școala din Arcani și alte două din județ.
Acestea au explicat că instituția ce urmează a fi demolată a rămas cu structura din 1968 pentru că în proiect erau prevăzute „doar lucrări de arhitectură”.
Proiectul din 2011, care a vizat trei școli, a costat 3,4 milioane de lei.
Contactat de Libertatea, Florin Streja, administratorul firmei Jistalex SRL, a menționat că proiectul de renovare din 2011 nu a inclus modificări la structura de rezistență a clădirii: „Nu s-a intervenit nici măcar cu un centimetru”.