Identitatea lui Shukhrat Ismatulloev, fost vicepreședinte al Orienbank din Tadjikistan, la răpirea căruia a participat atacatorul de la aeroportul Chișinău, a fost stabilită în timpul unei examinări dentare, a transmis, marți, 15 august, într-o conferință de presă, Procuratura Generală din Tadjikistan, citată de TV8.md.
„Un dentist a confirmat că era într-adevăr el”, a precizat, procurorul general din Tadjikistan, Yusuf Rakhmon.
Potrivit procurorului din Tadjikistan, grupul de crimă organizată, implicat în uciderea bancherului, include cel puțin 16 persoane, dintre care 13 au fost deja reținute, iar alte trei se află în căutare, scrie presa din Moldova.
Descoperirea corpului neînsuflețit al bancherului din Tadjikistan vine după aproape două luni de la răpirea acestuia. Pe 23 iunie, Shukhrat Ismatulloev a fost răpit de către un grup infracțional organizat. Din acest grup făcea parte și Rustam Ashurov, bărbatul de 43 de ani care a ucis, pe 30 iunie, doi oameni în aeroportul din Chișinău.
Ashurov era căutat de autoritățile din țara natală pentru participarea la răpirea prim-vicepreședintelui băncii Oriyon. El fugise din Tadjikistan în Turcia, apoi a vrut să intre în Moldova „cu scopul de a se mai ascunde în țările Uniunii Europene”, potrivit oficialităților de la Dușanbe.
La graniță, moldovenii au încercat să-l rețină, dar bărbatul a smuls un pistol de la unul dintre oamenii legii, a împușcat două persoane și a luat ostatici. După intervenția forțelor din Chișinău, atacatorul a fost rănit și reținut. El a murit, pe 3 iulie, la spital.
Vezi subiectele la Română la BAC 2023 – sesiunea toamnă!
Vezi şi rezolvarea subiectelor la BAC Română 2023 – sesiunea de toamnă!