Matthew Mellon a fost găsit mort într-un centru de dezintoxicare din Mexic, mai exact, în Cancun. Bancherul era dependent de un analgezic pe care începuse să îl ia după un accident suferit la surf. În 2016, el a recunoscut că este dependent de oxicodonă. La acea vreme, Mellon era internat într-o clinică de dezintoxicare din Malibu. Dependența de acest medicament îl costa pe miliardar aproximativ 100.000 de dolari lunar, scrie Mirror.

Nu este clar dacă decesul său a survenit tot din pricina dependenței sale de analgezice.

Matthew Mellon provine din familiile Mellon și Drezel, deținătoarele Bank of New York Mellon și Drexel Burnham Lambert. Din investițiile sale în criptomonede, bancherul și-a mărit averea de la 2 milioane de dolari, la 1 miliard de dolari.

Matthew Mellon a fost căsătorit cu Tamara Mellon, cofondatoarea companiei Jimmy Choo, dar se recăsătorise cu designerul Nicole Hanley. Miliardarul avea trei copii, Force, Olympia and Minty.

În ianuarie 2018, miliardarul canadian Barry Sherman a fost găsit mort în casă, alături de soția sa. Barry Sherman a fondat una dintre cele mai mari companii farmaceutice din lume, averea sa fiind estimată de Forbes la 3,2 miliarde de dolari.

 

Exit poll alegeri prezidențiale 2024 – turul I. Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale potrivit BEC!
 

Urmărește-ne pe Google News