Două profesoare de la clasa I de la o școală din orașul american DeLand, aflat în statul Florida, au transformat clasa într-o „parcare”, căci toate băncile au devenit „mașinuțe”.
Mai exact, Patricia Dovi (35 de ani) și Kim Martin (51 de ani) au modificat pupitrele astfel încât să arate ca niște mini-Jeep-uri, concepute astfel încât să îi ajute pe copii să mențină distanțarea socială, relatează CNN.
My co-workers room. She teaches first grade and didnt want it to look scary with all the dividers. Isnt this great? pic.twitter.com/ng3IPIflCo
— Nan Lafferty (@NanLafferty) August 18, 2020
Fiecare pupitru este conceput în forma unui Jeep, iar plexiglasul de protecție, aflat pe cele trei laturi ale băncii, menține elevii protejați și are aspect de parbriz și de geamuri.
O săptămână a durat reproiectarea băncilor, care au acum „cauciucuri” din hârtie pentru construcție, faruri și plăcuțe de înmatriculare, relatează CNN.
Birourile, care sunt distanțate, sunt singurul loc din școală unde elevii au voie să-și scoată măștile de pe față.
Abia aștept să văd din nou elevii în clasă. Chiar dacă lucrurile stau altfel acum, depinde de noi, profesorii, să facem acest an cel mai bun posibil
Cadru didactic la St. Barnabas Episcopal School, Florida, pe Facebook:
Conform CNN, școala a plătit costurile plexiglasului, iar profesorii au plătit alte materiale, dar cadrele didactice vor primi înapoi suma de 200 de dolari cheltuită.
„Toți suntem nerăbdători să ne reîntoarcem la școală. Va fi 100% diferit față de cei 20 de ani în care am predat”, a spus Martin (51 de ani). “Dar scopul nostru este să îi facem pe copii fericiți. Jucăria îi va ajuta să facă față noilor provocări”.
St. Barnabas Episcopal School va întâmpina elevii înapoi la clasă miercuri, 26 august.