BRD a organizat zilele trecute, în premieră pentru România, o discuţie cu potenţialii clienţi prin reţeaua de socializare Facebook. Banca mai are la dispoziţie 4 milioane de euro pentru credite prin ”Prima casă”. ”BRD are în acest moment petse 700 de dosare aprobate sau în diferite stadii de aprobare, iar valoarea medie a unui credit e de 40.000 de euro”, a spus, citat de zf.ro  Adrian Jantea, director de promovare şi distribuţie în cadrul băncii, într-o discuţie pe Facebook cu potenţialii clienţi.
Şi alte bănci au apelat la metode noi de ”agăţare”. Mai mulţi clienţi ING, de pildă, posesori de carduri de debit dechise la bancă au fost contactaţi în ultima perioadă pentru a li se propune oferte de finanţare. Potrivit money.ro, clienţii sunt întrebaţi ce situaţie financiară au, dacă mai au credite deschise, dacă au imobile în proprietate, dacă sunt căsătoriţi şi câţi membri sunt în familie. După colectarea datelor, cei de la ING trimit o simulare a creditului pe adresa de mail specificată de client.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News