Băncile elveţiene au făcut miercuri publică informaţia conform căreia orice poate verifica, pe site-ul www.dormantaccounts.ch, informaţii legate de conturile inactive de 60 de ani. Astfel, se poate afla cui au aparţinut şi dacă persoana respectivă a lăsat banii moştenire cuiva.
Pe misterioasa listă pe care se află şi români sunt aproximativ 2.500 de nume care au conturi în care se află 40 milioane euro şi aproximativ 80 de cutii valorice. Deşi în mare parte conturile aparţin unor persoane din SUA, Germania, Franţa sau Israel, pe listă se află şi nume de români.
Acest lucru este posibil după ce Elveţia a adoptat o lege care prevede publicarea listei cu „conturi în adormire”. În cazul în care un cont este neaccesat din 1955, persoana interesată sau posibilii moştenitori pot contacta banca în interval de un an.