Un bancomat din Poiana Brașov a explodat, duminică dimineață. Polițiștii nu confirmă oficial ipoteza unui jaf, dar surse neoficiale vorbesc despre dispariția unei sume importante de bani.
Deflagrația a fost provocată cu gaz metan, cel mai degrabă cu câteva butelii. Polițiștii au comunicat că a avut loc „o explozie controlată” care a dus la „distrugerea” bancomatului. Aparatul era amplasat în complexul Șura Dacilor.
Potrivit unor surse citate de newsbv.ro, explozia ar fi avut loc la 6.53. Din bancomatul care aparține Patria Bank ar fi fost sustrasă suma de 100.000 de lei și 1.000 de euro.
Poliția Română nu confirmă deocamdată jaful.
„În această dimineață, în jurul orei 08.50, Poliția
Stațiunii Brașov a fost sesizata cu privire la faptul că un
bancomat amplasat în curtea unui local din Stațiunea Poiana Brașov
ar fi distrus. Echipa operativă formata din polițiști de
investigații criminale, criminaliști și polițiști de ordine
publică, efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate
a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, clarificării
stării de fapt, identificării autorilor”, a precizat purtătorul
de cuvânt al IPJ Brașov, agent de poliție Nadia Olaru.