UPDATE ora 10.10 | Poliția Română a anunțat că “au rezultat numai pagube materiale”, fără victime, iar “polițiștii din Ilfov efectuează verificări și investigații pentru depistarea autorilor”.
“În cauză, au rezultat numai pagube materiale și nu au fost victime”, a informat Poliția Română.
“Acest mod de operare este unul importat din alte state ale Uniunii Europene, unde au fost comise fapte de acest gen, în ultimii ani”, mai arată Poliția într-un comunicat.
Potrivit IPJ Ilfov, explozia a avut loc în jurul orei 5.00. Polițiștii și pompierii ajunși la locul faptei au constatat că fațada clădirii a fost distrusă, iar cele două bancomate, aruncate în aer.
Deocamdată nu se știe dacă hoții au reușit să fugă cu banii. Mai multe echipaje de poliție și pompieri sunt la locul faptei.
“Polițiștii ilfoveni efectuează verificări și investigații pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt și de drept, cât și pentru identificarea autorilor și luarea măsurilor legale care se impun”, a transmis IPJ Ilfov într-un comunicat de presă.