La percheziţiile membrilor bandei care acţiona la graniţa cu Republica Moldova, poliţiştii au descoperit 3.559 pachete cu ţigări (Monte Carlo, Winston, Plugaru), în valoare de 20.477,82 lei, două maşini – un Volkswagen Passat şi un BMW folosite la trecerea peste graniţă a mărfurilor de contrabandă, 10.707 lei şi 650 de euro, 400 de grame de cannabis, un binoclu folosit de contrabandişti la supravegherea zonelor prin care treceau cu marfa, şi mai multe cartele telefonice.
Banda care aducea în România atât ţigările de contrabandă cât şi drogurile era formată din mai multe celule care acţionau în funcţie de sarcinile trasate de lideri. Unii dintre contrabandişti treceau marfa peste Prut, alţii o depozitau în România, iar alţii se ocupau de vânzarea acesteia pe piaţa neagră.
Știri România Comentează