Deja au început lucrările de trasare a marcajelor, se vor monta toate indicatoarele necesare, iar apoi se vor monta separatoarele de sens.

„Echipele Administrației Străzilor trasează acum marcajele, săptămâna aceasta vor monta toate indicatoarele aferente benzii unice și modificărilor de stații STB, iar săptămâna viitoare se vor amplasa separatoarele de sens”, a scris Nicușor Dan pe Facebook.

Această inițiativă face parte dintr-un program mai amplu de dezvoltare a infrastructurii de transport în comun în București.

Alte bulevarde unde sunt deja implementate benzi unice pentru autobuze sunt Bulevardele Unirii, Decebal, Corneliu Coposu, Dacia, Mareșal Constantin Prezan, Aviatorilor, Regele Mihai I, Iuliu Maniu, Drumul Taberei, Regina Elisabeta, M. Kogălniceanu, precum și pe Calea Plevnei, Calea Dorobanților, Calea Floreasca, Calea Griviței, Șoseaua Kiseleff și strada Lt. Aviator Radu Beller.

Urmărește-ne pe Google News