Banda, formată din cinci indivizi, şi-a făcut simţită prezenţă chiar de la începutul anului, imediat după sărbători, când a organizat şi finalizat primul atac. Victimă le-a fost un şofer care, ca din senin, s-a trezit în trafic, undeva în zona Căii Dudeşti, cu pană la una dintre roţi. De fapt, unul dintre bandiţi îi tăiase cauciucul în parcarea magazinului Cora Pantelimon. Cât timp şi-a rezolvat omul pana, ceilalţi membri ai grupării au avut grijă ca borseta cu acte şi 1.500 de lei ale victimei, lăsate pe scaunul din dreapta al maşinii, să dispară. La fel au acţionat şi în cazul unui alt bărbat pe care l-au lăsat fără, un telefon mobil şi actele care erau într-o geantă lăsată în maşina căreia i-au înţepat roţile cu un cuţit, tot în parcarea unui magazin. O altă victimă a fost lăsată fără bani şi acte în timp ce aceasta, neatentă la mişcările hoţilor, îşi punea în portbagaj produsele abia cumpărate.
La percheziţiile locuinţelor membrilor grupării au fost găsite telefoane mobile, ceasuri, aparate GPS, aparate de fotografiat, dar şi mai multe arme albe (cuţite, săbii). Trei dintre infractori au ajuns pe mîna poliţiei care continuă cercetările pentru prinderea şi celorlalţi membri ai grupării.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro