Sprijinirea dezvoltării sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii este o prioritate atât la nivelul Uniunii Europene, cât şi la nivel naţional, deoarece această categorie de agenţi economici, constituie coloana vertebrală a oricărei economii moderne.

În această toamnă va fi organizat, de altfel, un festival al antreprenoriatului, care ”face parte din demersurile guvernului de activare și susținere a potențialului economic al sectoarelor culturale și creative din România. În cadrul evenimentului, poziționat ca un festival al industriilor creative, vom îmbina cultura cu inițiativa de business, iar autoritatea publică se poziționează ca facilitator și catalizator al inițiativei private, ca determinant al dezvoltării sectorului creativ și cultural”, a declarat Claudiu Vrînceanu, secretar de stat în Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri.

Prin măsurile de sprijin pentru IMM-uri la nivel naţional, care se încadrează în politica la nivel european, se urmărește:

îmbunătăţirea ritmului de creştere economică şi a competitivităţii întreprinderilor într-o economie bazată pe cunoaştere, cu un puternic accent pe globalizare; promovarea spiritului antreprenorial; îmbunătăţirea cadrului financiar pentru  întreprinderi, în special pentru IMM; facilitarea accesului la finanţare.

Scopul schemei de ajutor de minimis, administrată de  Oficiile Teritoriale pentru IMM și Cooperație, este de a susține operatorii economici prin stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, prin acordarea de ajutoare de minimis pentru acoperirea costurilor de participare la târguri.

Schema de minimis este concepută ca program multianual, până în anul 2020, cu finanțare de la bugetul de stat, iar selecția beneficiarilor ajutorului de minimis se face prin înscriere anuală, în limita bugetului alocat prin legea bugetului de stat și cu respectarea unor condiții de eligibilitate.

Schema de minimis pentru meșteșuguri și artizanat, cu finanţare de la bugetul de stat este elaborată pentru anul 2016, cu posibilitatea prelungirii pe următorii ani. Data estimată la care va intra în vigoare această schemă este luna septembrie 2016, iar perioada estimată în care se vor efectua plățile ajutorului de minimis este până la finalul anului 2016.

Schemele de minimis pentru sprijinirea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii implementate prin programele naţionale sunt bugetate pentru anul 2016 cu suma de 159,490 milioane lei lei,

Numărul minim al operatorilor economici beneficiari ai acestei scheme de ajutor de minimis este estimat la 160/an, respectiv 800 beneficiari pentru perioada 2016-2020.

Ca efecte ale implementării schemei de minimis pentru înființarea și dezvoltarea IMM-urilor, se preconizează:

  1. a) stimularea cererii interne de servicii şi produse, care presupun un grad important de prelucrare manuală;
  2. b) dezvoltarea contactelor de afaceri şi stabilirea unor legături parteneriale;
  3. c) îmbunătăţirea accesului meşteşugarilor la informaţii de piaţă şi facilitarea valorificării acestor informaţii;

Rezultate preconizate:

  1. a) câştigarea de pieţe externe noi pentru acest tip de produse şi servicii;
  2. b) creşterea vizibilităţii pe piaţă atât a meşteşugarilor, cât şi a produselor şi serviciilor furnizate de aceştia;
  3. c) promovarea serviciilor şi produselor realizate apelându-se la tehnologii tradiţionale şi având o componentă de prelucrare manuală semnificativă.

În perioada 2009-2015, au fost finanțați prin intermediul Programului un număr de 625 operatori economici. Bugetul schemei, aprobat prin legea bugetului de stat pentru perioada 2009-2015 a cumulat 7,780 milioane lei lei, ceea ce a permis finanțarea a 625 operatori economici.

Urmărește-ne pe Google News