Propunerea vine de la Consiliul Concurenţei, iar singura condiţie, pentru a intra în posesia unei părţi din amenda pe care ar încasa-o o firmă pentru încălcarea legislaţiei antitrust, este ca, în urma anchetei, plângerea să se adeverească. Legea va conţine însă şi sancţiuni pentru pârâcioşii rău-intenţionaţi. Actul normativ urmează să fie supus votului în Parlament, sub formă de amendament la Legea Consiliului Concurenţei. Concurenţa a declanşat, anul acesta, 10 investigaţii şi a finalizat 11. Amenzile aplicate în acest an depăşesc 3 milioane de euro.

Sute de mii de clienţi la IFN-uriBani pentru informatori | Orice persoană fizică ar putea primi o recompensă de până la 100.000 de euro

Peste 700.000 de români au credite de consum de valori mici şi medii. În total, împrumuturile luate de la Instituţii Financiare Nebancare (IFN) adunau, la sfârşitul lui iunie, aproximativ 5 miliarde de euro şi tendinţa este de creştere. Valoarea medie a împrumuturilor date de IFN‑uri depăşeşte, de regulă, 1.000 de euro.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

CTP, după anularea prezidențialelor: „Nu e un dezastru și nu este vorba de căderea în anarhie”
Știrileprotv.ro
CTP, după anularea prezidențialelor: „Nu e un dezastru și nu este vorba de căderea în anarhie”
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Viva.ro

Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Ce să pui în ciorba de fasole ca să iasă perfectă, foarte gustoasă și să ajute la digestie. Este un ingredient secret al gospodinelor experimentate
FANATIK.RO

Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Elle.ro

Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Unica.ro

Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Adrian Zuckerman, fost ambasador SUA: "Atacul împotriva României a fost mult mai adânc decât se ştie"
Observatornews.ro
Adrian Zuckerman, fost ambasador SUA: "Atacul împotriva României a fost mult mai adânc decât se ştie"
Horoscop 7 decembrie 2024. Vărsătorii se pot confrunta cu cele mai complicate variante de evoluție a unor parteneriate pe care se bazau
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI