Drama familiei Tudor s-ar putea apropia de final. Libertatea v-a relatat povestea celor sapte suflete ce-si duceau zilele, de o jumatate de an, intr-un subsol de doi metri patrati. Autoritatile s-au mobilizat.

Nu a durat mult pana cand reprezentantii Primariei sectorului 5 al Capitalei au percutat in urma povestii familiei Tudor, prezentata zilele trecute in Libertatea. Mihail Tudor, impreuna cu sotia, fiicele si copiii acestora locuiau de mai bine de o jumatate de an intr-o camera de numai doi metri patrati, din subsolul unui bloc din cartierul Ferentari.

La inceputul acestei saptamani, insa, oamenii au fost nevoiti sa elibereze subsolul, intrucat proprietara l-a vandut.

Imediat dupa ce povestea lor a aparut in Libertatea, reprezentantii Primariei sectorului 5 al Capitalei ne-au contactat. ”Am desemnat un inspector de teren pentru a lua in evidenta fiecare membru al familiei. Ceea ce s-a si intamplat. Incepand de saptamana urmatoare ei vor primi bani pentru prevenirea abandonului de copii. Sotia si fiica domnului Tudor vor primi, astfel, fiecare cate 200 de lei noi pe luna.

De asemenea, fiecare membru al familiei va primi un ajutor de urgenta in valoare de 200 de lei noi. Banii ar trebui sa le ajunga pentru plata unei chirii modeste pana isi vor gasi de munca. Ii vom gasi lui Mihail Tudor si un loc de munca. Trebuie doar sa vina la noi cu cartea de munca sa vedem unde poate fi incadrat”, ne-a spus Florentina Marin, director executiv al Directiei de Asistenta Sociala si Protectia Copilului.

De ce acte aveti nevoie pentru a cere locuinta sociala

Familia Tudor are si un dosar depus la Serviciul Spatiu Locativ, din cadrul Primariei sectorului 5. Persoanele aflate in situatii similare au nevoie de urmatoarele acte:

1. cerere tip;
2. copii certificat stare civila si buletine de identitate
3. certificate casatorie, deces, hotarare judecatoreasca divort (copie);
4. actele locuintei de la adresa de domiciliu (copii) – cea din buletinul de identitate;
5. declaratie la notariat din partea tuturor membrilor familei majori, ca nu detin, nu au detinut si nu au instrainat o locuinta proprietate dupa 01.01.1990, ca nu detin o alta locuinta cu chirie in fondul locativ de stat;
6. adeverinte de salariu sau declaratie de venit.

 
 

Urmărește-ne pe Google News