Procedura
prin care autoritățile pot confisca sumele găsite asupra cerșetorilor a fost
aprobată marți de Primăria Arad.

„În
aplicarea respectivei proceduri, poliţiştii locali au întocmit deja 11
procese-verbale în cuantum de 3.300 lei şi au confiscat suma de 820 lei de la
persoane cu domiciliul în alte localităţi, care locuiesc fără forme legale în
municipiul Arad şi practică frecvent cerşetoria. Acţiunile survin suplimentar
activităţilor desfăşurate deja, anterior, în baza Legii 61/1991 pentru
sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a
ordinii şi liniştii publice”, a anunţat Primăria Arad, care a precizat că banii
au fost predaţi Direcţiei Venituri din cadrul instituţiei.

Anul trecut,
în data de 11 septembrie, consilierii locali au adoptat reglementări prin care
sunt crescute amenzile pentru cerşetorie, iar veniturile obţinute prin apelarea
la mila publică sunt confiscate şi intră în bugetul local.

„Este una
dintre măsurile prin care încercăm să oprim acest fenomen şi cred că va da
rezultate, aşa cum a dat şi în Cluj-Napoca, unde se aplică o astfel de măsură
de câţiva ani. Este modelul pe care l-am folosit şi noi în elaborarea
proiectului aprobat cu unanimitate de voturi”, declara la acea vreme primarul
municipiului, Călin Bibarţ.

Printre
măsurile adoptate se găsește și cea care îi oblige pe cerșetorii care au
acumulat mai multe amenzi neplătite să presteze muncă în folosul comunităţii.

Primăria
estimează că în jur de o sută de cerşetori sunt prezenţi în fiecare zi pe
străzile din Arad.

 
 

Urmărește-ne pe Google News