un model unic în Europa în privinţa atragerii fondurilor europene. Şeful banilor europeni, Eugen Teodorovici, spune că fondurile se vor da după principiul “Primul venit, primul servit”, cu condiţia ca dosarul de finanţare să fie întocmit corect.
Regulile vor fi foarte stricte şi foarte dure, dar simple, potrivit ministrului. Măsura se aplică pentru următorul cadru financiar din anii 2014-2020. “Totul va fi online, iar dacă solicitantul primeşte 80 de puncte, se semnează contractul de finanţare. Nu stau să aştept finalizarea depunerii de proiecte, după aceea facem evaluare etc.“, a mai explicat ministrul. Ţara noastră are alocate pentru următorii cinci ani patru miliarde de euro, adică tot ce înseamnă finanţări prin programul operaţional regional, capital uman şi de dezvoltare rurală.
Acordul de Parteneriat din partea României a fost aprobat de către Comisia Europeană pe data de 6 august. “Vom lansa apeluri de finanţare pentru 2014- 2020, cred că începând din octombrie-noiembrie”, a mai spus Teodorovici.

 
 

Urmărește-ne pe Google News