Potrivit inventatorului, dispozitivul este un sistem care folosește radiații ultraviolete cu emisie de ozon ce străbate materialul din care sunt confecționate bancnotele sau monedele și care reprezintă factorul de sterilizare care elimină agenții patogeni.

”Știm, din studii, că pe bancnote se găsesc microbi, viruși și încerc prin sistemul pe care l-am pus în funcțiune și pe care l-am protejat la OSIM să eliminăm aceste microorganisme. Eu l-am conceput pentru implementarea lui în circuitul financiar și comercial, unde sunt casierii și case de bani”, a precizat Remi Rădulescu.

Ideea i-a venit cu mai mult timp în urmă, în timp ce număra salariile angajaților de la firma pe care o conduce, activitate care i-a creat probleme specifice unei alergii.

”Sunt alergic, iar când număram salariile angajaților mei simțeam o mâncărime. I-am întrebat pe casieri cum rezolvă problema, pentru că eu am mari probleme cu număratul banilor, și mi-au arătat sticluța cu spirt, spunând că nu există un sistem de sterilizare. (…). Aceste dispozitive sunt utile, pentru că pe bancnotele de hârtie și din plastic se spune că sunt peste 100.000 de bacterii și microbi”, a detaliat Remi Rădulescu pentru Agerpres.

 
 

Urmărește-ne pe Google News