Artistul stradal anonim a postat pe Instagram o fotografie a noii sale lucrări, pe 5 august. Compoziția a prezentat, de asemenea, o cameră CCTV reală care era îndreptată către capră, dar aceasta a fost mutată ulterior în poziția inițială.
Nu există explicații ale artistului pentru noua lucrare, așa că localniciii au început să o interpreteze fiecare în felul lui.
Unii consideră că sensul obiectului de artă este simplu: oamenii au distrus atât de mult mediul încât animalele nu au încotro să se îndrepte ca să trăiască liniștite.
Alții au sugerat că animalul de pe stâncă simbolizează de fapt rasa umană, care este „pe cale de dispariție”. „Nu mai ai unde să mergi. Abia așteptăm toamna”, a comentat un utilizator pe Instagram.
Alții acordă atenție camerei care vizează animalul și în opinia lor sugerează că în lumea modernă este imposibil să găsești intimitate chiar și în cele mai îndepărtate locuri.
Cei care locuiesc în Kew au fost pur și simplu încântați de creația care a apărut la ușile lor. Malcolm Taylor a numit noua lucrare de artă „fantastică”. „Cred că este incredibil, sperăm să rămână aici”, a spus el pentru BBC Londra.
Pauline Taylor a spus că nepoții ei „vor fi uimiți de asta”. „Doamne, avem un Banksy. În Kew, îți vine să crezi?”, a spus femeia, care a adăugat: „Mulțumesc, Banksy”.
Există și un comentariu pe Istagram care încearcă să explice pictura, sugerând că e personificarea gimnastei americane Simone Biles.
Artistul, a cărui identitate este necunoscută, a pictat ultima dată în capitala britanică în Finsbury Park, când a pulverizat vopsea verde pe un perete din spatele unui copac tăiat pentru a arăta un frunziș, cu un șablon cu o persoană care ține un pulverizator lângă el.
prodanka • 08.08.2024, 14:54
Ei acum orice capră neagră e personificarea gimanstei americane. Sigur nu e invers :) ?