Obama a precizat că autorii vor fi aduşi în faţa justiţiei.
„FBI tratează exploziile din Bostarack on ca fiind atacuri teroriste; încă nu ştim dacă este vorba de o organizaţie teroristă internaţională, dacă este vreo grupare de pe plan intern sau a fost un individ. Vom continua investigaţiile şi vom afla cine a făcut acest lucru şi care este motivul; autorii vor fi aduşi în faţa justiţiei”, a subliniat Obama.
Două explozii au avut loc în apropierea liniei de final a maratonului din Boston luni. Bilanţul preliminar al atentatelor este de cel puţin trei morţi şi 144 de răniţi, conform unor surse medicale şi poliţiei. Deflagrațiile s-au produs „simultan”, în apropierea liniei de sosire, la aproximativ 50-100 de metri distanţă, potrivit şefului poliţiei din Boston, Ed Davis.