Preşedintele Rusiei a criticat politica externă a Statelor Unite şi a cerut o coaliţie împotriva terorismului, în timp ce omologul său american a cerut înlăturarea regimului din Siria şi a denunţat acţiunile Rusiei în Siria şi Ucraina, relatează Mediafax.
Vladimir Putin a afirmat că politicile SUA în Orientul Mijlociu şi în Africa au condus la amplificarea sărăciei şi islamismului.
„Exportul aşa-numitelor revoluţii democratice continuă. Departe de a învăţa din propriile erori, acestea sunt repetate. Este suficient să ne uităm la Orientul Mijlociu şi la nordul Africii… În loc să aducă reforme, ingerinţele străine au generat violenţă, sărăcie şi anarhie socială”, a spus Putin.
Preşedintele SUA a criticat acţiunile ilegale ale unor mari puteri, făcând referire la intervenţia Rusiei în Ucraina şi Siria.
„Există state puternice care vor să se impună asupra ţărilor mai slabe… Ni se spune că astfel de acţiuni sunt necesare pentru contracararea haosului, că acesta este singurul mod de combatere a terorismului. Conform acestei logici, ar trebui să oferim susţinere unor dictatori precum Bashar al-Assad”, a spus Obama.
Preşedintele SUA a cerut înlăturarea regimului din Siria, însă omologul său rus a respins ideea, pledând pentru stabilitate în Orientul Mijlociu şi Africa de Nord.
Foto: EPA