„Sunt puţin rănit că Donald Trump nu este aici în seara aceasta. Ne-am distrat atât de tare ultima dată. Şi este surprinzător, mai ales că avem o sală plină de reporteri, celebrităţi şi camere de filmat. Iar el ne-a refuzat. Oare acest dineu este prea ofensator pentru Donald? Ce ar putea face el acum? Să mănânce o friptură? Oare scrie mesaje jignitoare despre cancelarul Angela Merkel? Ce o face?!”, a spus Obama în dineul organizat la Casa Albă. Președintele american nu s-a oprit însă aici. El a continuat să-l ironizeze pe cel considerat favorit la învestitura republicană la alegerile prezidențiale.
”Elita republicană încă nu crede că Donald Trump va fi cel mai probabil nominalizatul lor. Cei mai mulţi spun că lui Trump îi lipseşte experienţa în ceea ce priveşte politica externă pentru a deveni preşedinte. Însă, dacă am fi oneşti, el a petrecut mai mulţi ani discutând cu liderii lumii: Miss Suedia, Miss Argentina, Miss Azerbaidjan”, a precizat cu zâmbetul pe buze Obama, referindu-se la faptul că miliardarul a deținut timp d eani de zile concursul Miss Universe.
Barack Obama a subliniat, totodată, că în urmă cu opt ani, a făcut un apel pentru o schimbare a tonului politici americane, însă “trebuia să fie mai specific”.
De asemenea, Barack Obama a făcut glume şi pe seama lui Bernie Sanders, candidat pentru nominalizarea Partidului Democrat.
”Bernie, arăţi de un milion de dolari sau, ca să mă exprim în termeni pe care îi înţelegi, arăţi ca 37.000 de donaţii a câte 27 de dolari fiecare”, a spus râzând preşedintele american. El a făcut astfel referire la modul în care îşi finanţează senatorul socialist campania prezidenţială, în special din donaţii mici de la oameni de rând.
„Anul viitor pe vremea aceasta altcineva va sta aici. Şi oricine poate ghici cine va fi ea”, a subliniat el, referindu-se la Hillary Clinton.
Un alt moment remarcabil de la dineu a fost modul în care liderul SUA şi-a finalizat discursul, ridicând microfonul în aer şi aruncându-l dramatic pe podea. ”Obama. Terminat”, au fost ultimele cuvinte din discursul preşedintelui american, în faţa dineului corespondenţilor.
.