Barack Obama va înmâna celor 21 de personalităţi americane, printre care se vor afla rockerul Bruce Springsteen, cântăreaţa Diana Ross, doi foşti jucători celebri din NBA – Michael Jordan şi Kareem Abdul-Jabbar, şi actorii Tom Hanks, Robert De Niro şi Robert Redford, medaliile prezidenţiale, în cadrul unei ceremonii ce va avea loc la Casa Albă din Washington, pe 22 noiembrie, a anunţat administraţia prezidenţială americană.
”Presidential Medal of Freedom este nu doar cea mai înaltă distincţie civilă a noastră – este şi un tribut adus ideei că noi toţi, indiferent de unde provenim, avem oportunitatea de a schimba această ţară în bine”, a declarat Barack Obama într-o declaraţie oficială.
Medalia Prezidenţială a Libertăţii este atribuită în fiecare an unor personalităţi care au avut contribuţii decisive în promovarea securităţii şi intereselor naţionale ale Statelor Unite, a păcii mondiale, a culturii americane, prin acţiuni semnificative publice sau private.
Printre laureaţii din 2016 se vor mai afla şi Bill Gates – cofondator al companiei Microsoft – şi soţia sa, Melinda Gates, pentru fundaţia lor filantropică, prezentatoarea de televiziune Ellen DeGeneres, actriţa Cicely Tyson, arhitectul Frank Gehry şi prezentatorul de emisiuni sportive Vin Scully.
Printre cei 21 de laureaţi din acest an se află şi câţiva americani mai puţin cunoscuţi, precum Elouise Cobell, fost lider al comunităţii amerindienilor, şi Margaret H. Hamilton, inginer în informatică, participantă la progamul de aselenizare Apollo.
Barack Obama va părăsi Casa Albă în luna ianuarie, după două mandate prezidenţiale. Pe 20 ianuarie, Donald Trump, președintele ales al SUA, va depune jurământul și va fi investit în funcția de președinte.