Bărbatul a ajuns la urgențe cu probleme medicale minore, a fost tratat, însă nu are unde să plece. Așa că a rămas pe un scaun în zona non-COVID, fiindcă nu este infectat, în timp ce medicii lucrează la pragul epuizării.  

În UPU, la Spitalul de Urgențe, sunt tratați 11 pacienți intubați și alți 20 care au nevoie de oxigen, cu toții infectați cu SARS-CoV-2, pentru care nu există locuri libere la spitalele COVID sau suport-COVID.

„S-au încercat demersuri la autoritățile județene, dar ni s-au spus că nu există locuri pentru ei: avem mai multe astfel de cazuri. Atunci, ne-am gândit să se ducă la primăria de care aparține, poate găsesc o soluție pentru a-l îngriji. Însă, cu ambulanța cu care l-am trimis încolo, l-au trimis înapoi, fiindcă nu îl pot caza. Probabil cred că noi putem face asta”, a declarat prof.dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD pentru Libertatea. 

Rudele „nu s-au arătat receptive”

La întoarcerea la spital, personalul medical care a asigurat transportul a adus un proces-verbal semnat de primarul comunei Lețcani, Stelian Turcu, și de asistentul social din localitate, în care se specifică faptul că „pe raza comunei nu avem nicio instituție sau o altă posibilitate de a-l caza sau îngriji”. 

„Vă facem cunoscut faptul că domnul are ultimul domiciliu pe raza comunei noastră în anul 2006 – o carte de identitate provizorie. Deși am încercat de la sfârșitul săptămânii trecute să sensibilizăm rudele pe care le-am identificat, acestea nu s-au arătat receptive”, se specifică în hârtia trimisă spitalului de primăria Lețcani. 

Prof. dr. Diana Cimpoeșu a explicat că în momentul de față situația este foarte complicată la urgențe: la schimbarea de gardă încă erau ambulanțe care așteptau să le fie preluați pacienții infectați cu SARS-CoV-2, iar pe parcursul zilei au fost mai multe urgențe medicale. 

Primarul din Lețcani: „Nu avem niciun centru de îngrijire socială”

Contactat telefonic de Libertatea, primarul din Lețcani, Stelian Turcu, a declarat că bărbatul este plecat de 30 de ani din comună și are probleme medicale ce ar necesita îngrijire permanentă, pe care nu i-o poate oferi nimeni din Lețcani.  

„Nu mai are nicio locuință, nu mai are unde să stea, noi nu mai avem niciun centru de îngrijire socială. Am încercat să-l direcționăm către un spital de paliative la Podu Iloaiei, că el este și bolnav, are nevoie de un asistent social în mod obligatoriu, nu putem să-l lăsăm oriunde și oricum. Ce să facem, să-l ținem în primărie? Nu îl acceptă familia, nimeni nu îl primește, oamenii refuză categoric, am încercat să îi convingem și vineri, și astăzi”, a declarat Stelian Turcu pentru Libertatea.

Urmărește-ne pe Google News