Joi seară, o maşină a poliţiei a spulberat un bărbat care traversa strada, în localitatea Cudalbi, victima suferind traumatisme grave, relatează Monitorul de Galați.

Conform IPJ Galaţi, poliţiştii Biroului Rutier Tecuci au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier pe DJ 251, în localitatea Cudalbi. Din primele verificări, oamenii legii au stabilit că o autospecială de poliţie ar fi acroşat un bărbat de 60 de ani, care s-ar fi angajat în traversarea străzii, accidentul soldându-se cu rănirea acestuia. 

Acesta a fost preluat de echipajul medical şi transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Autospeciala de poliţie nu avea semnalele acustice şi luminoase în funcţiune. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Victima a fost rănită grav, suferind un traumatism cranian şi unul de gambă. Pentru transportul acesteia la spital a fost solicitat elicopterul SMURD. Bărbatul a suferit un stop cardiac în elicopter, echipajul medical reușind să îl stabilizeze. Victima a fost resuscitată, iar în prezent se află internată, în stare gravă, la Spitalul de Urgenţă Galaţi.

FOTO: Monitorul de Galați

 
 

Urmărește-ne pe Google News