În aceeași zi, o femeie de 50 de ani a mers personal la Secția 19 de Poliție pentru a reclama faptul că, în jurul orei 03.00, un bărbat a împiedicat-o să plece dintr-un imobil din sectorul 5, după care – prin agresiune fizică – a forțat-o să întreţină un raport sexual.

Polițiștii l-au depistat pe suspect și l-au condus la sediul Secției 19, pentru audieri. Pe baza probeleor obținute, acesta a fost reţinut.

Cercetările sunt continuate de poliţişti şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de viol şi lipsire de libertate în mod ilegal, cu cel în cauză în stare de arest preventiv.

Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti precizează că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală.

Aceasta are ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului și nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Urmărește-ne pe Google News