C.C., un tânăr de 36 de ani, a fost reținut joi de procurorii DIICOT, după ce au descins în locuința acestuia din comuna Vadu Moldovei, județul Cluj.
Potrivit anchetatorilor, bărbatul a distribuit în perioada 16.07.2019 – 19.08.2019 și i-a trimis unei fetițe de 9 ani din județul Cluj, prin intermediul unei rețele de socializare, un număr de 49 de imagini, „dintre care 14 fișiere de tip imagine reprezentau materiale pornografice cu persoane minore, în ipostaze sexuale explicite, iar un număr de 35 de fișiere conțineau imagini cu personaje de desene animate, simulând în mod credibil o persoană reală minoră, în ipostaze sexuale explicite”.
Inculpatul C.C. a determinat-o pe minora, în vârstă de 9 ani, să îi transmită fotografii cu aceasta, în ipostaze sexuale explicite.
comunicatul DIICOT
Procurorii DIICOT Cluj împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Neamț au descins joi în locuința bărbatului de unde au ridicat „sisteme informatice, stick-uri de memorie, telefoane mobile și înscrisuri”.
Magistrații Tribunalului Cluj au dispus joi arestarea preventivă a bărbatului din Neamț pentru 30 de zile, sub acuzația de pornografie infantilă.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro