Atacul a avut loc vineri seară, în jurul orelor 19.00, în grădina din spatele casei victimei. Aceasta locuiește în cartierul Vatra Satului, într-o zonă de deal, împădurită, unde urșii coboară frecvent în ultima perioadă.
„Omul ăsta era în grădina lui, din spatele casei. Vă spun eu, o să ajungă să intre urșii peste noi în casă. Omul e tânăr, are familie, copii. Trăiește, dar e rănit grav, la cap”, a precizat Sorin Popa, primarul orașului Comarnic.
Potrivi edilului, după atac, victima a rămas inconștientă în grădină, dar a avut noroc, pentru că a fost văzută de alți localnici care treceau întâmplător pe acolo. Aceștia au sunat la 112.
ISU Prahova e emis vineri seară un mesaj RO-Alert prin care sunt avertizați oamenii să nu iasă afară din case.
Potrivit SAJ Prahova, bărbatul a suferit un traumatism cranio-facial și multiple plăgi la nivelul feței, gât și urechi. Totodată animalul i-a provocat multiple plăgi la nivelul toracelui, abdomenului și antebrațului drept.
Deși victima era conștientă în momentul în care a fost preluată de cadrele medicale, acestea din urmă sunt rezervate în privința șanselor de supraviețuire, informează Observatorul Prahovean.
Județele Prahova, Brașov și Covasna sunt printre cele mai afectate de prezența urșilor. Au existat numeroase pagube materiale, dar și victime omenești.
Senatul a adoptat, pe 6 septembrie, proiectul de lege prin care este aprobată ordonanţa ce stabileşte sistemul de monitorizare a intervenţiilor asupra urşilor, realizate gradual, prin alungare, tranchilizare, relocare ori extragere prin eutanasiere sau împuşcare. Ordonanţa urmează acum să intre în dezbaterea Camerei Deputaţilor, care e for decizional.
Foto cu caracter ilustrativ
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro