UPDATE 11.40 Primarul Vancu a declarat că bărbatul de 65 de ani a fost atacat în apropierea casei sale și salvat de fiul său.

„Fiind o familie de vânători, fiul a luat arma din rastel și a tras două focuri pentru a-și scoate tatăl din ghearele ursului”, a declarat primarul la Digi24.

Potrivit edilului, este al doilea caz de om atacat de urs din localitate, iar la primărie aproape în fiecare săptămână vin 2-3 proprietari de animale care cer despăgubiri după atacurile urșilor.

„Dacă nu se iau măsuri de urgență pentru recoltare sau relocare, viața oamenilor este în pericol”, a declarat Marcel Vancu.

„Exemplarele periculoase trebuie imediat împușcate”, a adăugat edilul din Tulgheș, subliniind că aceasta este „soluția pentru animale deosebit de periculoase cum a fost în dimineața aceasta. În mod normal, ursul nu atacă omul”.


Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Harghita, Alina Ciobotariu, bărbatul este conştient şi prezintă leziuni și răni la nivelul feţei, mâinii drepte şi a piciorului stâng. I s-au acordat primele îngrijiri medicale la fața locului.

Sursa citată a menționat că victima a fost preluată de echipajul Serviciului de Ambulanţă Judeţean și că a fost alertat elicopterul SMURD de la Târgu Mureş, care va ajunge în localitate, urmând să aterizeze pe terenul de sport din Tulgheş.

Bărbatul a fost atacat de urs, după ce a mers la cules de ciuperci. A reușit să meargă 300 de metri de la locului atacului, iar apelul la 112 a fost dat de fiul acestuia, au precizat surse ISU Harghita pentru Libertatea.

Este a treia persoană atacată de urs în ultimele săptămâni, în Harghita.

 
 

Urmărește-ne pe Google News