„În jurul orei 11:00, Poliţia staţiunii Sovata a fost sesizată, prin apelul unic de urgenţă 112, cu privire la faptul că o persoana ar fi fost atacată de un urs. Din primele verificări efectuate de poliţişti a rezultat faptul că un bărbat, localnic de 37 de ani, ar fi fost muşcat de un urs, în zona unei stâne aflate pe strada Căpeţi, din Sovata”, a transmis, marţi, IPJ Mureş.

Sursa citată a precizat că persoana a fost transportată la o unitate medicală pentru îngrijiri şi investigaţii de specialitate.

„Au fost solicitate în sprijin echipaje de jandarmi, în vederea efectuării activităţilor şi cercetărilor specifice la faţa locului. În cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală, pentru vătămare corporală din culpă, în scopul stabilirii tuturor circumstanţelor în care a avut loc evenimentul”, au mai transmis poliţiştii.

Tot marți, Pimăria Târgu Mureș a anunțat capturarea a doi urși care frecventau zona Grădinii Zoologice din oraș, însă a sfătuit localnicii să nu frecventeze zona până la capturarea celui de-al treilea urs.

Urmărește-ne pe Google News